Toate definitiile
EXTRÁGERE, extrageri, s. f. Acțiunea de a extrage și rezultatul ei; extracție. – V. extrage.
EXTRAORDINÁR, -Ă, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobișnuit, nemaipomenit, formidabil, excepțional; (despre oameni) dotat cu calități deosebite, excepționale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, măsuri, funcții etc.) Care depășește cadrul unei reguli, unei măsuri obișnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.
EXTRÁS, extrase, s. n. 1. Fragment, pasaj scos dintr-o scriere. ◊ Loc. adv. În extras = reprodus fragmentar, parțial. 2. Articol sau studiu scos dintr-o revistă, dintr-un volum omagial sau din altă publicație colectivă și machetat separat sub formă de broșură. 3. (Cont.; în sintagma) Extras de cont = document care conține copia operațiilor efectuate, într-o anumită perioadă, într-un cont. 4. Reproducere a unei părți dintr-un înscris sau dintr-un registru. – V. extrage.
EMPIRÉU s. n. (În mitologia greco-romană) Partea cea mai de sus a bolții cerești, unde se credea că se află locașul zeilor; reședința zeilor. – Din fr. empyrée, it. empireo.
EPIFENOMÉN, epifenomene, s. n. Fenomen secundar care însoțește un alt fenomen esențial, fără să-l influențeze. – Din fr. épiphénomène.
EPIFENOMENALÍSM s. n. Concepție filosofică după care conștiința este un simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice. – Din fr. épiphénoménalisme.
EXÓTIC, -Ă, exotici, -ce, adj. Care se află într-o regiune foarte îndepărtată și care impresionează prin aspecte neobișnuite, ciudate; care provine dintr-o asemenea regiune, care aparține, care este propriu acestor țări. [Pr.: eg-zo-] – Din fr. exotique, lat. exoticus.
EXOTÍSM s. n. Însușirea de a fi exotic. ♦ Tendință în arta și în literatura europeană, mai ales romantică, de a descrie priveliști și obiceiuri din țări exotice. [Pr.: eg-zo-] – Din fr. exotisme.
EXTRASENSÍBIL, -Ă, extrasensibili, -e, adj. (Despre oameni) Extrem de sensibil (1). ♦ (Despre organism) Care reacționează instantaneu la cea mai ușoară excitație exterioară. – Din fr. extra-sensible.
EXTRASENZORIÁL, -Ă, extrasenzoriali, -e, adj. Care este perceput pe alte căi decât cele senzoriale normale. [Pr.: -ri-al] – Din fr. extra-sensoriel.
EXTRASEZÓN s. n. Timpul din afara sezonului (de referință). – Extra- + sezon.
EXTRASÍSTOLĂ, extrasistole, s. f. Contracție suplimentară a inimii înaintea sistolei, care întrerupe ritmul regulat al bătăilor cardiace, provocând o durere ușoară. – Din fr. extra-systole.
EXTRASTATUTÁR, -Ă, extrastatutari, -e, adj. Care este în afară de statut. – Din fr. extra-statutaire.
EXTRAȘCOLÁR, -Ă, extrașcolari, -e, adj. În afara programului și activității școlare. – Extra- + școlar.
EXTRATERÉSTRU, -Ă, extratereștri, -stre, adj., s. m. și f. (Ființă) care se află în afara globului terestru. – Din fr. extraterrestre.
ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia din cei cinci magistrați cu largi atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.
EFORÍE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.
ETOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor. – Din fr. éthologie.
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.
ELOCVÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. ♦ Expresivitate. [Var.: (înv.) elocínță s. f.] – Din fr. éloquence, lat. eloquentia.
ENGÓBĂ, engobe, s. f. Pastă servind la acoperirea pieselor de ceramică cu un strat care ascunde culoarea naturală a lutului. [Var.: angóbă s. f.] – Din fr. engobe, germ. Engobe.
EXONERÁ, exonerez, vb. I. Tranz. (Rar) A scuti pe cineva, total sau parțial, de o datorie, de o obligație, de o sarcină. – Din fr. exonérer, lat. exonerare.
EXONDÁ, exondez, vb. I. Refl. (Despre formații geologice) A fi supus procesului de exondare. – Din fr. exonder.
EXONDÁRE, exondări, s. f. Proces de ridicare deasupra nivelului mării a unor suprafețe din scoarța pământului, datorită mișcărilor tectonice. – V. exonda.
EXONERÁRE, exonerări, s. f. (Rar) Acțiunea de a exonera și rezultatul ei; eliberare de răspundere a unei persoane care nu-și execută obligația din cauze străine de voința sa. – V. exonera.
EX AEQUO loc. adv. La egalitate. [Pr.: ecsécvo] – Loc. lat.
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din. fr. épater.
EXEGÉZĂ, exegeze, s. f. Interpretare, comentare, explicare istorică și filologică a unui text literar, religios, juridic. – Din fr. exégèse.
EQUUS subst. Gen de mamifere imparicopitate, având ca reprezentanți actuali calul, măgarul, zebra etc., caracterizate prin talie mare, dinți lungi, existența unui singur deget. [Pr.: écvus] – Cuv. lat.
ESCATOLOGÍE s. f. Totalitatea concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului. – Din fr. eschatologie.