Toate definitiile
EXÓD, exoduri, s. n. 1. Părăsire în masă a unei țări sau a unui teritoriu de către populația respectivă; emigrare în masă. 2. Parte finală a unei tragedii grecești, cuprinzând deznodământul și ieșirea din scenă în cortegiu a actorilor. – Din fr. exode.
EXOFTALMÍE, exoftalmii, s. f. Proeminență accentuată a globilor oculari în afara orbitelor, constituind un simptom al anumitor boli. – Din fr. exophtalmie.
EXORBITÁNT, -Ă, exorbitanți, -te, adj. Care întrece cu mult limita normală (în privința prețului, a pretențiilor cuiva etc.); excesiv. – Din fr. exorbitant, lat. exorbitans, -ntis.
EXOTÉRIC, -Ă, exoterici, -ce, adj. (Despre doctrine filozofice sau ritualuri religioase) Accesibil sau destinat tuturor; public. – Din fr. exotérique.
EXPATRIÉRE, expatrieri, s. f. Acțiunea de a se expatria și rezultatul ei; emigrare, emigrație. [Pr.: -tri-e-] – V. expatria.
EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații, și așteptarea unui moment potrivit; expectație. – Din fr. expectative.
EXPECTORÁ, expectorez, vb. I. Tranz. A elimina prin tuse, a da afară pe gură mucozitățile, flegma care se formează pe căile respiratorii. – Din fr. expectorer, lat. expectorare.
EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară. 2. Verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ◊ Expr. A face o experiență = a face o încercare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. expérience, lat. experientia.
EXPERIMÉNT, experimente, s. n. Procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează; observație provocată, experiență (2). – Din lat. experimentum.
EXPIRÁRE, expirări, s. f. Faptul de a expira; expirație, săvârșire; împlinire. ♦ Scadență a unui termen. – V. expira.
EXPIRÁȚIE, expirații, s. f. Act fiziologic prin care se elimină din plămâni aerul inspirat; expirare. – Din fr. expiration, lat. expiratio.
EXPLICÁBIL, -Ă, explicabili, -e, adj. Care poate fi explicat. – Din fr. explicable.
EXPLOATÁBIL, -Ă, exploatabili, -e, adj. (Despre bunuri naturale) Care poate fi exploatat. – Din fr. exploitable.
EXPLOATÁȚIE, exploatații, s. f. 1. Întreprindere economică care exploatează terenuri, păduri, mine etc.; exploatare. 2. Terenul, pădurea, mina etc. care se află în exploatarea unității de mai sus. – Din fr. exploitation.
EXPONÁT, exponate, s. n. Obiect expus în cadrul unei expoziții, unui muzeu etc. – Din rus. eksponat.
EXPORTÁ, expórt, vb. I. Tranz. A vinde în afara țării mărfuri care au fost produse, preparate, completate sau reparate în țară; p. ext. a vinde servicii cumpărătorilor din alte țări. – Din fr. exporter, lat. exportare.
EXPORTATÓR, -OÁRE, exportatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, țară etc.) care exportă. – Din fr. exportateur.
EXPRÉSIE, expresii, s. f. 1. Exprimare. ♦ Construcție concisă care exprimă, de obicei în mod figurat, o idee. ♦ Cuvânt. 2. Fig. Manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte, mimică etc. ♦ Înfățișare care reflectă starea sufletească a omului; reflectarea stării interioare a cuiva (în privire, figură). 3. Grup de numere, litere etc. legate între ele prin simboluri de operații matematice (adunare, înmulțire etc.). [Var.: expresiúne s. f.] – Din fr. expression, lat. expressio, -onis.
EXPRESÍV, -Ă, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care arată ceva în mod viu, plastic, elocvent, grăitor, sugestiv. ♦ (Despre opere de artă) Care evocă în imagini vii. ♦ (Despre ochi, față etc.) Care reflectă în mod pregnant, cu putere stări interioare. – Din fr. expressif.
EXPROPRIÁT, -Ă, expropriați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre bunuri) Care a fost luat prin expropriere. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost supusă exproprierii. [Pr.: --pri-at] – V. expropria.
EXPÚNE, expún, vb. III. 1. Tranz. A prezenta, a reda prin cuvinte, a face cunoscut; a relata; a explica. 2. Tranz. A așeza la vedere; a arăta. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A așeza un obiect, un material etc. în așa fel încât să se poată exercita asupra lui o acțiune, o influență etc. 3. Tranz. și refl. A pune sau a se afla într-o situație periculoasă. 4. Tranz. A supune acțiunii luminii un film, o placă fotografică etc. pentru a obține un clișeu, o fotografie etc. – Din lat. exponere (după pune).
EXPÚNERE, expuneri, s. f. Acțiunea de a (se) expune și rezultatul ei. ♦ Relatare; (concr.) ceea ce se expune, se relatează, se explică; narațiune, povestire. ◊ Expunere de motive = explicare, prezentare a unui proiect de act normativ, cu sublinierea soluțiilor noi, mai importante, și a motivării acestora. – V. expune.
EXTÁZ, extaze, s. n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, scăderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinații etc., care apare sub influența unor ritualuri și practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. 2. Admirație profundă, nețărmurită; adorație, venerație. – Din fr. extase.
EXTEMPORÁL, extemporale, s. n. Probă scrisă, neanunțată, de obicei din lecția curentă, dată elevilor pentru verificarea periodică a cunoștințelor; lucrare de control. – Din germ. Extemporale, lat. extemporalis.
EXTERNÁ, externez, vb. I. Tranz. A elibera din spital un bolnav (însănătoșit). – Din extern.
EXTERNÁT, -Ă, externați, -te, adj. Care a ieșit din spital. – V. externa.
EXTÍNDE, extínd, vb. III. Tranz. și refl. A face să ocupe sau a ocupa un spațiu mai mare decât cel inițial; a (se) lărgi (ca sferă de acțiune); a (se) întinde, a (se) mări. – Din lat. extendere (după întindere).
EXTIRPÁRE, extirpări, s. f. Acțiunea de a extirpa și rezultatul ei; extirpație, excizie. – V. extirpa.
EXTORCÁ, extorchez, vb. I. Tranz. A obține un lucru de la cineva cu forța, prin amenințări, violență, șantaj etc. [Var.: estorcá vb. I.] – Din fr. extorquer, lat. extorquere.
EXTRÁCȚIE, extracții, s. f. 1. Extragere. 2. Operație de aducere la suprafață a minereului, a materialelor și a personalului, prin puțuri verticale sau înclinate care fac legătura cu diferite planuri ale minei. 3. Îndepărtare a unui corp străin introdus în organism; spec. extragerea unei măsele sau a unui dinte. 4. (Livr.) Origine, proveniență. – Din fr. extraction, lat. extractio.