Toate definitiile
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser.
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
EPURÁ, epurez, vb. I Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer.
EPURÁRE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura, epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura.
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică (1); care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique.
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien.
EXERCÍȚIU, exerciții, s. n. 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, în scopul dobândirii sau perfecționării unor deprinderi sau îndemânări. ♦ Instruire a militarilor pentru mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. ♦ Temă servind ca mijloc pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoștințelor etc. într-un anumit domeniu. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială; în sintagma) în exercițiul funcțiunii = în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Economie; în sintagma) Exercițiu bugetar = perioadă de timp, de obicei de un an, pentru care se întocmește și se execută bugetul unui stat. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.
EXULTÁ, exúlt, vb. I. Intranz. A simți o mare bucurie, a fi foarte fericit. [Pr.: eg-zul-] – Din fr. exulter, lat. exsultare.
EZOTERÍSM s. n. Transmitere a unei doctrine, a unui ritual etc. numai unui număr restrâns de inițiați. – Din fr. ésotérisme.
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène.
ETEROGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi eterogen. – Eterogen + suf. -itate. Cf. fr. hétérogénéité.
EXIGÍBIL, -Ă, exigibili, -e, adj. (Despre obligații bănești) A cărei executare poate fi cerută de îndată de către creditor. – Din fr. exigible.
EXIGIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi exigibil. – Din fr. exigibilité.
EXIGUITÁTE, exiguități, s. f. (Rar) Exigență. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. exiguïté, lat. exiguitas, -atis.
EXILÁ, exilez, vb. I Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.
EXILÁRH, exilarhi, s. m. Șeful politic al evreilor aflați în captivitatea babilonică. – Din fr. exilarque.
EXTRAVERTÍT, -Ă, extravertiți, -te, adj. (În sintagma) Tip extravertit = tip psihologic caracterizat prin proiectarea tendințelor psihice interioare asupra lumii înconjurătoare, prin exteriorizarea sentimentelor; sociabilitate. ♦ (Despre oameni) Care este de tip extravertit. [Var.: extrovertít, -ă adj.] – Din fr. extraverti.
EXTROVERTÍT, -Ă adj. v. extravertit.
ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincție în Republica Socialistă România; persoană care a primit această distincție. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète.
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică.
EROÍNĂ, eroine, s. f.1. Femeie care se distinge prin curaj, vitejie și abnegație în diverse împrejurări. 2. Femeie care reprezintă personajul principal dintr-o operă literară. ♦ Femeie care este personajul principal al unei întâmplări, care atrage, într-o anumită împrejurare, atenția asupra ei. – Din fr. héroïne, lat. heroine.
ERÚPȚIE, erupții, s. f. 1. Ieșire bruscă și violentă din pământ a unui gaz, a țițeiului, a lavei etc; p. gener. țâșnire, izbucnire. 2. Apariția unor pete, a unor bășicuțe, plăci, pustule etc. pe piele sau pe mucoase, constituind simptomul unor boli (contagioase); (concr.) totalitatea acestor pete, plăci, pustule etc. apărute [Var.: erupțiúne s. f.] – Din fr. éruption, lat. eruptio, -onis.
ESCAMOTÁ, escamotez, vb. I. Tranz.1. A face să dispară ceva fără să se bage de seamă, a ascunde ceva cu iscusință. ♦ Fig. A denatura, a falsifica. 2. A introduce trenul de aterizare al unei aeronave în locurile anume construite în corpul ei, pentru a micșora rezistența la înaintare a avionului în timpul zborului. [Var.: scamotá vb. I] – Din fr. escamoter.
ETÉR, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. m. (În concepția unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer) din care ar fi alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether.
EXECRÁBIL, -Ă, execrabili, -e, adj. Respingător, detestabil, dezgustător, oribil. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécrable, lat. execrabilis.
EXHIBÁ, exhibez, vb. I. Tranz. (Rar) A arăta ceva în public (în mod ostentativ), a etala, a se făli cu ceva. – Din fr. exhiber, lat. exhibere.
EXTENSIÚNE, extensiuni, s. f. 1. Dezvoltare, creștere; amplificare, extindere. ♦ Proces prin care un cuvânt își lărgește înțelesul. ♦ (Log.) Sferă. 2. Alungire sau întindere a unui membru sau a trunchiului anatomic în caz de luxații sau de fracturi. [Pr.: -si-u-. – Var.: exténsie s. f.] – Din fr. extension, lat. extensio, -onis.