Toate definitiile
EMIGRÁNT, -Ă, emigranți, -te s. m. și f., adj. (Persoană) care emigrează; emigrat. – Din fr. émigrant.
EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere, emigrație. – V. emigra.
EMERGÉNȚĂ, emergențe, s. f. Ieșire a razelor luminoase, corpusculare etc. dintr-un mediu după ce l-au traversat. – Din fr. émergence.
EMISFÉRĂ, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumătate dintr-o sferă. 2. Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, și de meridianul de referință. 3. (Anat.; în sintagma) Emisfere cerebrale = cele două jumătăți simetrice ale creierului mare. – Din fr. hémisphère, lat. hemisphaerium.
EMISFÉRIC, -Ă, emisferici, -ce, adj. În formă de emisferă. – Din fr. hémisphérique.
EMOȚIONÁ, emoționez, vb. I. Tranz. A produce, a cauza, a provoca o emoție. ♦ Refl. A fi cuprins de o emoție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. émotionner.
EMOȚIONÁL, -Ă, emoționali, -e, adj. Care este propriu emoțiilor; provocat de o emoție; care produce o emoție; emotiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. émotionnel.
EMOȚIONÁNT, -Ă, emoționanți, -te, adj. Care emoționează; mișcător, tulburător. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. émotionnant.
EMOȚIONÁT, -Ă, emoționați, -te, adj. Cuprins de emoție. [Pr.: -ți-o-] – V. emoționa.
EMPIRÍSM s. n. Doctrină care consideră experiența senzorială ca primă sursă a cunoașterii și a cunoștințelor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme.
EMPIRÍST, -Ă, empiriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care ține de empirism. 2. S. m. și f. Adept al empirismului. – Din fr. empiriste.
ENCEFALÍTĂ, encefalite, s. f. Boală cauzată de inflamarea acută sau cronică a encefalului. ◊ Encefalită letargică = boală contagioasă gravă, provocată de un virus transmis prin musca țețe și manifestată prin somnolență persistentă și progresivă; boala somnului. – Din fr. encéphalite.
ENCLÁVĂ, enclave, s. f. 1. Fragmente de roci înglobate în masa rocilor eruptive. 2. Grup de populație străină izolată în mijlocul populației indigene. – Din fr. enclave.
ENERGUMÉN, energumeni, s. m. (În superstiții) Om despre care se crede că este posedat de diavol. ♦ Fig. Om agitat, exaltat. – Din fr. énergumène.
ENGLEZÉSC, -EÁSCĂ, englezești, adj. Care aparține englezilor sau Angliei, privitor la englezi sau la Anglia; englez. – Englez + suf. -esc.
ENGLEZÉȘTE adv. Ca englezii, în limba engleză. ◊ Expr. A o șterge (sau a pleca) englezește = a pleca repede și pe neobservate. – Englez + suf. -ește.
ENTEROCOLÍTĂ, enterocolite, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a intestinului subțire și a celui gros, provocată de germeni patogeni. – Din fr. entérocolite.
ENTUZIÁSM, entuziasme, s. n. Stare de însuflețire puternică; avânt, înflăcărare; pasiune (în vorbire), exaltare. [Pr.: -zi-asm] – Din fr. enthousiasme.
ENTUZIÁST, -Ă, entuziaști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Stăpânit de entuziasm, gata să se devoteze unei idei, unei cauze mari; care dovedește entuziasm. [Pr.: -zi-ast] – Din fr. enthousiaste.
ENUMERÁRE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, enumerație. – V. enumera.
EOLÍTIC, -Ă, eolitici, -ce, adj. Care aparține epocii pietrei cioplite, privitor la epoca pietrei cioplite. ♦ (Substantivat, n.) Epoca pietrei cioplite. [Pr.: -e-o-] – Din fr. éolithique.
EPIDIASCÓP, epidiascoape, s. n. Aparat de proiecție care poate funcționa atât ca diascop, cât și ca episcop2. [Pr.: -di-a-] – Din fr. épidiascope.
EPIGLÓTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte.
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus.
EPÍSTOLĂ, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literară în versuri aparținând poeziei didactice, în care se tratează un subiect filozofic, moral, artistic etc. sub formă de scrisoare. – Din lat. epistola.
EPITÉLIU, epitelii, s. n. Țesut format dintr-unul sau din mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc. – Din fr. épithélium.
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă care se prinde pe umerii uniformelor și pe care se aplică de obicei însemnele gradului, ale specialității etc. – Din fr. épaulette.
EPÓNJ s. n. Țesătură moale cu fire buclate pe una dintre fețe sau pe amândouă fețele, din care se fac prosoape, halate de baie etc. – Din fr. éponge „burete”.
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.
ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.