Toate definitiile
ÓDIU s. n. (Latinism înv.) Ură1, dezgust, scârbă. – Din lat. odium.
ODIVÓI, odivoi, s. m. (Înv.) Infanterist. – Din rus. hodovoĩ.
ODOÁRE s. f. v. odor2.
ODOGÁCI s. m. v. odagaci.
ODOGRÁF, odografe, s. n. Traseu al unui drum. – Din fr. odographe.
ODOGRAFÍE, odografii, s. f. Descriere a drumurilor dintr-o anumită regiune. – Din fr. odographie.
ODOMÉTRIC, -Ă, odometrici, -ce, adj. De odometrie. – Din fr. hodométrique.
ODOMETRÍE s. f. Tehnică a măsurării distanțelor parcurse (pe jos). – Din fr. hodométrie.
ODOMÉTRU, odometre, s. n. Podometru. – Din fr. odomètre.
ODONÁT, odonate, s. n. (La pl.) Ordin de insecte din care face parte libelula; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. odonates.
ODONTÁLGIC, -Ă, odontalgici, -ce, adj. Referitor la durerile de dinți. – Din fr. odontalgique.
ODONTALGÍE, odontalgii, s. f. Durere de dinți. – Din fr. odontalgie.
ODONTOBLÁST, odontoblaste, s. n. Fiecare dintre celulele conjunctive dispuse într-unul sau în mai multe rânduri la limita dintre pulpa dentară și dentină, având rol important în formarea dentinei. – Din fr. odontoblaste.
ODONTOCÍE, odontocii, s. f. Proces de decalcifiere a dinților, care provoacă carierea lor. – Din fr. odontocie.
ODONTOGENÍE, odontogenii, s. f. (Med.) Procesul de dezvoltare a dinților. – Din fr. odontogénie.
ODONTOLÍT, odontolite, s. n. Tartru dentar. – Din fr. odontolite.
ODONTOLÓG, -Ă, odontologi, -ge, s. m. și f. Specialist în odontologie. – Din fr. odontologue.
ODONTOLÓGIC, -Ă, odontologici, -ce, adj. Care aparține odontologiei, referitor la odontologie. – Din fr. odontologique.
ODONTOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul dinților. – Din fr. odontologie.
ODONTOMÉTRU, odontometre, s. n. Mic instrument din metal, celuloid, material plastic sau carton, care servește la măsurarea dantelurii unei mărci poștale. – Din fr. odontomètre, germ. Odontometer.
ODONTORAGÍE, odontoragii, s. f. Scurgere de sânge din alveolele dinților. – Din fr. odontorragie.
ODONTOTÉHNICĂ s. f. Operație de conservare și de întreținere a sănătății dinților prin plombarea, înlocuirea, controlarea lor. Cf. fr. odontotechnie.
ODÓR1, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaier. (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din scr. odor „pradă”.
ODÓR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoáre s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.
ODORÁȘ, odorașe, s. n. Diminutiv al lui odor1 (2); termen de alintare întrebuințat de părinți pentru copiii mici. – Odor1 + suf. -aș.
ODORÁT, (rar) odoraturi, s. n. (Înv.) Miros. – Din fr. odorat.
ODORIFÉR, -Ă, odoriferi, -e, adj. (Rar) Odorant. – Din it. odorifero.
ODORIFERÁNT, -Ă, odoriferanți, -te, adj. (Înv.) Odorant. – Din fr. odoriférant.
ODORÍFIC, -Ă, odorifici, -ce, adj. Mirositor. – Din fr. odorifique.
ODORIZÁ, odorizez, vb. I. Tranz. A face ca un gaz combustibil inodor să exale un miros prin amestecarea lui cu un odorizant. – Din odorizant (derivat regresiv).