Toate definitiile
ODORIZÁNT, odorizanți, s. m. Compus chimic cu miros puternic, folosit pentru a da miros gazelor combustibile (inodore) în scopul detectării pierderilor accidentale de gaze din conducte, din recipiente etc. – Din fr. odorisant.
ODORIZÁRE, odorizări, s. f. Acțiunea de a odoriza și rezultatul ei. – V. odoriza.
ODOROLOGÍE s. f. (În sintagma) Odorologie judiciară = domeniu al criminalisticii care elaborează metodologia de căutare, descoperire și examinare a urmei de miros lăsate de infractor. – Din fr. odorologie.
ODÓS s. m. (Reg.) Numele a două specii de plante erbacee din familia gramineelor, asemănătoare cu ovăzul, răspândite în culturi ca buruiană (Avena factua și stigosa). – Din magh. vadósz.
ODRĂSLÍ, odrăslesc, vb. IV. Intranz. 1. A se naște, a se ivi; a crește, a se dezvolta. 2. (Înv. și pop.; despre plante; la pers. 3) A da mlădițe, a lăstări; p. ext. a înmuguri, a înverzi. – Din odraslă.
ODRĂSLÍRE, odrăsliri, s. f. Faptul de a odrăsli. – V. odrăsli.
ODRĂSLÍT, -Ă, odrăsliți, -te, adj. 1. Născut, zămislit, ivit; crescut, dezvoltat. 2. (Înv. și pop.; despre plante) Care a dat lăstari; p. ext. înmugurit, înverzit. – V. odrăsli.
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant.
OFENSÁRE, ofensări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa.
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor.
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire.
OFERÍRE, oferiri, s. f. Acțiunea de a (se) oferi și rezultatul ei. – V. oferi.
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă.
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant.
OFÉRTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Totalitatea mărfurilor destinate consumului, aflate în circulație. – Din it. offerta, germ. Offerte.
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A face o slujbă bisericească; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj. 1. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. Buletinul oficial = periodic în care se publică legile, regulamentele, decretele etc. autorităților de stat. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité.
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser.
OFICIALIZÁRE, oficializări, s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa.
OFICIALMÉNTE adv. (Înv.) În mod oficial. [Pr.: -ci-al-] – După fr. officiellement.
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba bisericească). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. officiant.
OFICIÉRE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia.
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. ◊ Plante oficinale = plante care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal.
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux.
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă bisericească, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.
OFICLEÍD, oficleide, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, cu timbru de bas. – Din fr. ophicléide.
OFIDIÁN, ofidieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile care cuprinde șerpii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-an] – Din fr. ophidien.
OFILÍ, ofilesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre plante) A se veșteji, a păli; a se îngălbeni. ◊ Tranz. Seceta ofilește plantele. 2. Fig. (Despre persoane) A-și pierde culoarea, prospețimea feței; a se fana, a se trece; a-și pierde puterea, vigoarea, a se vlăgui. [Var.: (înv. și reg.) ovilí vb. IV] – Din rus. ohilet' „a se pipernici”.