Toate definitiile

OLM, olmuri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă. – Et. nec.

OLÓG, OLOÁGĂ, ologi, oloage, adj. (Adesea substantivat) 1. Căruia îi lipsește un picior sau amândouă; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi. 2. Fig. (Despre plante) Care nu are cârcei cu care să se agațe pe arac. Fasole oloagă. – Cf. alb. ulok.

OLOGEÁLĂ, ologeli, s. f. Faptul de a (se) ologi; neputința de a umbla; paralizie a picioarelor; ologire. – Ologi + suf. -eală.

OLOGÍ, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

OLOGÍRE, ologiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) ologi și rezultatul ei; ologeală. – V. ologi.

OLOGÍT, -Ă, ologiți, -te, adj. Care a rămas olog (1); paralizat de picioare. – V. ologi.

OLOGRÁF, -Ă, olografi, -e, adj. (Despre un testament) Scris în întregime de mâna persoanei care lasă o moștenire; p. ext. (despre acte, scrisori etc.) scris de mâna autorului; autograf. – Din fr. olographe.

OLÓI¹, oloaie, s. n. Augmentativ al lui oală. – Oală + suf. -oi.

OLÓI², oloiuri, s. n. (Înv. și pop.) Ulei. ♦ (Rar) Vopsea de ulei. – Din magh. olaj.

OLOÍ³, oloiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A uleia. – V. oloi².

OLÓINIȚĂ, oloinițe, s. f. (Reg.) Presă primitivă de ulei. – Oloi² + suf. -niță.

OLOIÓS, -OÁSĂ, oloioși, -oase, adj. (Reg.) Uleios. – Oloi² + suf. -os.

ÓFTICĂ, oftici, s. f. (Pop.) Tuberculoză pulmonară; ftizie. ◊ Expr. (Fam.) A avea oftică (pe cineva) = a-i fi necaz (pe cineva), a nu-l putea suferi. A-i face (cuiva) oftică = a-i face (cuiva) în necaz, a supăra (pe cineva). [Var.: óftigă s. f.] – Din ngr. óhtikas.

OFTICÓS, -OÁSĂ, ofticoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Tuberculos, ftizic, atacat. ◊ Fig. Fără putere; slab, pipernicit, anemic. 2. (Fam.) Invidios. [Var.: oftigós, -oásă adj.] – Oftică + suf. -os.

ÓFTIGĂ s. f. v. oftică.

OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos.

OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare.

OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.

OGÁR, ogari, s. m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, subțire și zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă. ◊ Expr. Nici câine, nici ogar, se spune despre cel care nu aparține în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme, care se găsește într-o poziție (socială, profesională etc.) confuză. (Slab) ca un ogar = foarte slab (și lipsit de vlagă). – Din magh. agár.

OGÁRCĂ, ogarce, s. f. (Pop.) Femela ogarului. – Ogar + suf. -că.

OGÁRNIC, -Ă, ogarnici, -ce, adj. (Rar) Ca ogarul; cu însușiri de ogar; sprinten. – Ogar + suf. -nic.

OGĂRÁTIC, -Ă, ogăratici, -ce, adj. (Rar) Cu trupul zvelt și subțire ca al ogarului; slab. – Ogar + suf. -atic.

OGĂRÉȘTE adv. (Rar) Ca un ogar, foarte iute. – Ogar + suf. -ește.

OGĂRÍME s. f. (Rar) (Mulțime de) ogari. – Ogar + suf. -ime.

OGÂRJÍ, ogârjesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A slăbi foarte tare. – Cf. bg. grča.

OGÂRJÍT, -Ă, ogârjiți, -te, adj. (Reg.) Slab, pipernicit, sfrijit. – V. ogârji.

OGHEÁL, oghealuri, s. n. (Reg.) Cuvertură; plapumă. ◊ Expr. A privi de sub ogheal = a privi cu indiferență. – Din sl. odĕjalo.

OGLINDÁ vb. I v. oglindi.

OGLINDÍRE, oglindiri, s. f. Acțiunea de a (se) oglindi și rezultatul ei; reflectare. – V. oglindi.

OGLINDITÓR, -OÁRE, oglinditori, -oare, adj. (Rar) Care înfățișează, reprezintă, manifestă o idee, un principiu etc. – Oglindi + suf. -tor.