Toate definitiile
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.
OMĂTÚȚE s. f. pl. Numele a două specii de ghiocei, cu flori albe mirositoare, care cresc în lunile februarie-mai prin păduri, livezi și fânețe (Leucojum aestivum și vernum). – Omăt + suf. -uță.
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formație anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fătului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și făt. – Din fr. ombilical.
OMÉGA s. m. sg. Numele ultimei litere a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului o. – Din ngr. o méga.
OMEGATRÓN, omegatroane, s. n. Spectometru de masă, care funcționează după sistemul ciclotronului. – Din fr. omégatron.
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc.
OMENÉȘTE adv. 1. Din punct de vedere omenesc, în mod omenesc; cât poate un om. 2. În condiții omenești, ca oamenii; p. ext. cu omenie, cumsecade, cum se cuvine. – Om + suf. -ește.
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.
OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie.
OMENÍME s. f. (Înv. și reg.) Omenire (1). – Om + suf. -ime.
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni.
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os.
OMÉT s. n. (Înv. și reg.) Mulțime mare de oameni, lume, popor. – Om + suf. -et.
OMÉTIȚĂ s. f. (Reg.) 1. Zăpadă fină (spulberată de vânt). 2. Partea cea mai fină a făinii, care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului; pospai. – Din ucr. obmetycja.
OMEȚÍ, pers. 3 omețește, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu omăt, a (se) înzăpezi. 2. Intranz. A viscoli. – Din omăt.
OMFALOCÉL, omfalocele, s. n. (Med.) Hernie ombilicală. – Din fr. omphalocèle.
OMFALOTOMÍE, omfalotomii, s. f. (Med.) Secționare a cordonului ombilical. – Din fr. omphalotomie.
OMÍDĂ, omizi, s. f. Larva fluturilor, dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A mânca ca omizile = a mânca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hrăpăreț. – Din ngr. o mídas.
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și la regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique.
OMILIÁR, omiliare, s. n. Carte bisericească care conține omilii. [Pr.: -li-ar] – Omilie + suf. -ar. Cf. fr. homiliaire.
OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía.
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis.
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive.
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere.
OMÍTERE, omiteri, s. f. Acțiunea de a omite și rezultatul ei; omisiune. – V. omite.
OMLÉTĂ, omlete, s. f. Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime, uneori cu o umplutură de șuncă, brânză, spanac etc. – Din fr. omelette.
OMNEPUTÍNȚĂ s. f. v. omnipotență.
OMNI- Element de compunere cu sensul „(a) tot, (a) toate”, care servește la formarea unor adjective și a unor substantive. – Din fr. omni-.