Toate definitiile

UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat¹, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

UMBLĂTÚRĂ s. 1. umblare, umblat, umblet. (După multă ~, a reuşit.) 2. v. alergătură.

umblătúră, umblătúri, s.f. (pop.) 1. mers, umblat; fel de a umbla, de a duce picioarele în mers; umblet. 2. umblare deasă; alergătură.

umblătúră (pop.) s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri

umblătúră f., pl. ĭ (lat. ambulatura, buĭestru). Mers, alergătură: am ostenit de atîta umblătură. – În nord îmbl-.