Toate definitiile
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue.
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique.
IDEOLOGICÉȘTE adv. Din punctul de vedere al ideologiei filozofice, morale, religioase etc. [Pr.: -de-o-] – Ideologic + suf. -ește.
IDEOLOGÍE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor și concepțiilor filozofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor și concepțiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Știință care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor și al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologie.
IDÍL, idile, s. n. v. idilă.
IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: idíl, -e s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll.
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch.
IDILÍSM s. n. 1. Caracteristică a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romanțios, sentimental al unei opere de artă. 3. Preferință pentru elemente idilice. – Idilă + suf. -ism.
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren.
IDILIZÁRE, idilizări, s. f. Acțiunea de a idiliza și rezultatul ei. – V. idiliza.
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
IDIOBLÁST, idioblaste, s. n. (Bot.) Celulă vegetală, fără clorofilă, care apare izolată printre celule de alt tip. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioblaste, engl. idioblast.
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
IDIOCROMATÍSM s. n. Proprietate a unor minerale de a avea o anumită culoare, caracteristică lor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatisme.
IDIOCROMOZÓM, idiocromozomi, s. m. (Biol.; rar) Nume dat cromozomilor de sex. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiochromosome.
IDIOGLOSÍE, idioglosii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire manifestată prin substituirea cuvintelor prin sunete fără sens. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioglossie.
IDIOGRÁMĂ, idiograme, s. f. (Biol.) Reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor unui individ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiogramme, engl. idiogram.
IDIOLALÍE, idiolalii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire constând în pronunțarea neinteligibilă a unor cuvinte. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolalia.
IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect.
IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique.
IDIOMATÍSM, idiomatisme, s. n. (Rar) Idiotism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatisme.
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe.
IDIOMORFÍSM s. n. Proprietate a unui mineral de a apărea, datorită structurii lui interne și compoziției chimice, delimitat de forme cristalografice plane. [Pr.: -di-o-] – Idiomorf + suf. -ism.
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique.
IDIOPATÍE, idiopatii, s. f. Boală independentă de alte boli ale organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathie.
IDIOPLÁSMĂ, idioplasme, s. f. Substanță celulară ipotetică, cu rol deosebit în procesele ereditare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioplasme.
IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.
IDIOSTÍL, idiostiluri, s. n. (Lingv.) Stil individual. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiostyle.