Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

ICTERIGÉN, -Ă, icterigeni, -e, adj. (Med.) Care provoacă sau răspândește icterul. – Din fr. ictérigène.

ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.

ÍDE s. f. pl. Nume dat zilei a cincisprezecea din lunile martie, mai, iulie și octombrie și zilei a treisprezecea din celelalte luni din calendarul roman. – Din fr. ides, lat. idus.

IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.

IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.

IDEALÍSM s. n. 1. Orientare în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, gândirea ca factor primordial, iar materia, natura, existența ca factor secund, derivat. ◊ Idealism obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual pus la baza existenței ca o realitate de sine stătătoare, independentă de conștiința individuală. Idealism subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conștiința individuală, negând existența independentă de aceasta a realității materiale. Idealism absolut = idealism care admite identitatea spirituală cu realitatea obiectivă. 2. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisme.

IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste.

IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.

IDEALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este ideal. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalité.




IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.

IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant.

IDEALIZÁRE, idealizări, s. f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei; încercarea de a atribui unei ființe sau unui lucru însușiri deosebite. ♦ Transfigurare, în cadrul unei opere de artă, a realității, în vederea realizării unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-]. – V. idealiza.

IDEÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a idea. [Pr.: -de-a-] – V. idea.

IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.

IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație.

IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.

IDEÁȚIE s. f. Proces (psihic) de formare și de înlănțuire a ideilor. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéation.

IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunoștințe (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea.

ÍDEM adv. Folosit în lucrări, indicații bibliografice și acte administrative pentru evitarea repetării unor date, titluri, citate etc.; același, la fel, tot așa. [Prescurtat: id.] – Cuv. lat.

IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus.

IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare.

IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable.

IDENTIFICÁRE, identificări, s. f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei. – V. identifica.

IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.

IDENTIFICÁȚIE s. f. Proces psihic prin care o persoană se confundă cu o altă persoană. – Din fr. identification.

IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊ Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis.

IDEOGENÍE s. f. (Rar) Formare a ideilor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogénie.

IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique.

IDEOGRAFÍE s. f. Sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographie.

IDEOGRÁMĂ, ideograme, s. f. Semn grafic care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii și care este folosit în unele limbi. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogramme.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10    >   >> 
pagina 5 din 95

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2018 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii