Toate definitiile
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.
LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui.
LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2.Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).
LOCȘÓR, locșoare, s. n. Diminutiv al lui loc. [Var.: locușór s. n.] – Loc + suf. -ușor.
LOCOTRACTÓR, locotractoare, s. n. Locomotivă de mică putere, de obicei cu motor diesel, folosită pentru manevre în stații, în triaje, în ateliere etc. – Din fr. locotracteur.
LOCOMOȚIÚNE s. f. v. locomoție.
LÓCO2 adv. (Privitor la destinația unei scrisori, a unui colet etc.) În aceeași localitate în care se află și expeditorul. ♦ (În legătură cu achiziția unor mărfuri, precedând un substantiv, ca determinare locală) La locul de producție sau la un punct fix de transport; în, la. – Cuv. lat.
LÓCĂ s. f. Denumire dată unui grup de boli infecțioase ale puietului de albine, provocate de un bacil care atacă larvele în vârstă de 3-4 zile. – Din fr. loque.
LOCAȚIÚNE s. f. v. locație.
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (În sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș). – Din fr. locataire.
LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊ Locaș sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er] – Din ngr. lokantiéris.
LOCÁNTĂ s. f. v. locandă.
LOCÁNDĂ, locande, s. f. Han2, local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locántă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.
LOCALIZÁRE, localizări, s. f. Acțiunea de a (se) localiza și rezultatul ei. ♦ Localizări cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoarței cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare și precizare a poziției unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesă, a unui zăcământ în scoarța terestră, a unui post de radioemisiune etc. ♦ Operă literară adaptată pentru a corespunde anumitor condiții de loc sau de timp. – V. localiza.
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.
LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n. (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob1; lob1 mic. – Din fr. lobule.
LÓBONȚ, lobonți, s. m. Nume dat ostașilor care luptau pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. – Cf. magh. labanc.
LÓBODĂ, (rar) lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată (Atriplex hortensis). ◊ Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din sl. loboda.