Toate definitiile
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau al mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.
LOGÓDNĂ, logodne, s. f. Ceremonie prin care un bărbat și o femeie se angajează să se căsătorească; legământ solemn, promisiune de căsătorie între logodnici; credință. ♦ Petrecere organizată cu prilejul acestei ceremonii. ♦ Intervalul de timp dintre această ceremonie și nuntă. – Din sl. lagodĩnŭ.
LOGODÍT, -Ă logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.
LOGOCLONÍE, logoclonii, s. f. (Med.) Defect al vorbirii constând din repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvânt. – Din fr. logoclonie.
LOGO- Element de compunere care înseamnă „cuvânt”, „vorbă”, „vorbire” și care servește la formarea unor substantive. – Din fr. logo-.
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.
LOGICÍST, -Ă, logiciști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al logicismului. – Din fr. logiciste.
LOGICÍSM s. n. Concepție conform căreia matematica poate fi dedusă din logică. – Din fr. logicisme.
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.
LOGICÉȘTE adv. (Rar) În mod logic, din punct de vedere logic. – Logic + suf. -ește.
LOGHIÓTAT, loghiotați, s. m. (Grecism înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.
LÓGGIA s. f. 1. Galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi. 2. Construcție de tipul loggiei (1), independentă sau aparținând parterului unei clădiri, servind și ca tribună. ♦ Balcon mărginit cu panouri, construit pentru a proteja încăperile de arșiță. [Pr.: logia] – Cuv. it.
LOGATÓM, logatomi, s. m. Cuvânt artificial monosilabic, fără semnificație, format din trei sunete (consoană-vocală-consoană), folosit pentru aprecierea unei transmisiuni telefonice sau a audiției într-o sală. – Din fr. logatome.
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.
LOGARITMÁRE, logaritmări, s. f. (Mat.) Acțiunea de a logaritma și rezultatul ei. – V. logaritma.
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.
LOGARÍTM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit număr pozitiv, numit bază, spre a obține numărul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a cărui bază este numărul 10. Tablă (sau tabelă) de logaritmi = (carte cuprinzând) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.
LOESS, loessuri, s. n. Rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă-cenușie, cu aspect poros, formată mai ales din praf silicos și argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.
LÓDEN, lodene, s. n. Stofă groasă și păroasă, de obicei impermeabilă. ♦ Pardesiu (raglan) confecționat dintr-o astfel de stofă. – Din fr. loden, germ. Loden.
LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.
LOCVACITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea, pornirea, obișnuința de a fi locvace; limbuție. – Din fr. loquacité, lat. loquacitas, -atis.
LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.
LOCUȘÓR s. n. v. locșor.
LOCÚSTĂ s. f. v. lăcustă.
LOCÚLĂ s. f. v. locul.
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.