Toate definitiile
LOMBALIZÁRE, lombalizări, s. f. (Med.) Anomalie a coloanei vertebrale, în care unele vertebre iau forma unei vertebre lombare. – După fr. lombalisation.
LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, datorită unei afecțiuni a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. – V. lumbago. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie.
LOM, lomuri, s. n. Rangă specială de oțel, folosită la lucrările de așezare a șinelor de cale ferată. – Din rus. lom.
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.
LÓLOTĂ, lolote, s. f. (Reg.) Zgomot confuz de glasuri; gălăgie. – Et. nec.
LÓJNIȚĂ, lojnițe, s. f. (Reg.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă. [Var.: lóșniță, lózniță s. f.] – Cf. ucr. ložnyc' a.
LÓJĂ, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzând un număr redus de locuri pentru spectatori, așezat, alături de altele, în jurul incintei unei săli de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spațiul dintre scenă și primul rând de scaune (într-o sală de spectacol), amenajat sub nivelul scenei și al sălii, în care stă orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele clădiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de pază. 3. (În sintagma) Lojă masonică = asociație de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se găsesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se găsesc semințele. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale staminei, care conțin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de altă formație anatomică. [Pl.și: loje] – Din fr. loge.
LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din scr. lo(i)tra.
LOIALITÁTE, loialități, s. f. Însușirea de a fi loial; sinceritate, lealitate. [Var.: loaialitáte s. f.] – Loial + suf. -itate.
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.
LOIALÍSM s. n. Loialitate. [Var.: loaialísm s. n.] – Din fr. loyalisme.
LOGOTÍP, logotipuri, s. n. (Tipogr.) Ligatură (2). – Din fr. logotype.
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. (Livr.) Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.
LOGORÉE s. f. Stare de excitație psihică, care se caracterizează prin tendința excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.
LOGOPLEGÍE, logoplegii, s. f. (Med.) Imposibilitate de a pronunța unele cuvinte sau sunete; afazie, alalie. – Din fr. logoplégie.
LOGOPEDÍE s. f. Ramură a medicinii și a pedagogiei care studiază, tratează și corectează defectele de pronunțare și de emisiune vocală (mai ales la copii). – Din fr. logopédie.
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.
LOGOPATÍE, logopatii, s. f. Defect de vorbire care constă în exprimarea neclară, confuză a gândurilor. – Din fr. logopathie.
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și 1. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).
LOGONEVRÓZĂ, logonevroze, s. f. (Med.) Boală de natură nervoasă care se manifestă prin tulburarea vorbirii. – Din fr. logonévrose.
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.
LOGOMÉTRU, logometre, s. n. Instrument cu care se măsoară raportul dintre două mărimi electrice. – Din fr. logomètre.
LOGOMAHÍE s. f. (Rar) Discuție, polemică în jurul unor termeni. – Din fr. logomachie.
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.
LOGOGRÍF, logogrifuri, s. n. Joc distractiv care constă în deducerea unui cuvânt din altul prin adăugarea, eliminarea sau inversarea unor sunete sau silabe; p. ext. limbaj obscur, ininteligibil; lucru greu de descifrat. [Pl. și: logogrife] – Din fr. logogriphe.
LOGOGRÁF, logografi, s. m. Denumire dată primilor istorici greci care încercau să reconstituie istoria triburilor și a orașelor grecești pe baza legendelor și a cronicilor. – Din fr. logographe.
LOGOFEȚÍE, logofeții, s. f. Demnitate de logofăt; cancelaria logofătului. – Logofăt + suf. -ie.
LOGOFEȚÉL, logofeței, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui logofăt; grămătic, copist. – Logofăt + suf. -el.
LOGOFETEÁSĂ, logofetese, s. f. Soția logofătului. – Logofăt + suf. -easă.