Toate definitiile
ACVAPLÁN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care crește pești în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.
ACVARÍSTICĂ s. f. Creșterea peștilor în acvariu. – Din germ. Aquaristik.
ACVÁRIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.
ACVATÍNTĂ s. f. 1. Procedeu de gravură cu acid azotic, care imită desenul în tuș. 2. Gravură obținută prin acvatintă (1). 3. Procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, în care forma de cupru se pregătește prin gravare manuală și coroziune chimică. – Din it. acquatinta.
ACVATIPÍE s. f. Procedeu de tipar de artă care imită pictura în acuarelă. – Din fr. acquatypie.
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de abur) În care apa circulă prin țevi fierbătoare, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.
ÁCVILĂ, acvile, s. f. 1. Gen de păsări răpitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, colțul gurii ajungând sub ochi, cu gheare puternice și cu aripi lungi și ascuțite; pajură, aceră (Aquila). 2. Stemă reprezentând o acvilă (1); pajură. – Din lat. aquila, it. aquila.
ACVILÍDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. aquilidés.
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.
ACVILÓN s. n. Vânt de miazănoapte; crivăț. – Din fr. aquilon, lat. aquilo, -onis.
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, subst., adj. (Geol.) 1. Subst. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.
AD VALÓREM adv. (De obicei despre calcularea taxelor vamale) După valoare. – Loc. lat.
AD LÍBITUM adv. După voie, după faptă, după plac; oricum. – Loc. lat.
AD LÍTTERAM adv. Cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; întocmai, literal, textual. – Loc. lat.
ADACTILÍE s. f. Malformație congenitală care constă în absența tuturor degetelor. – Din fr. adactylie.
ADAGIÉTTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Mai puțin lent decât adagio. [Pr.: -gi-e-] – Cuv. it.
ADÁGIO adv., s. n. 1. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). [Pr.: -gi-o] – Din it. adagio.
ADÁGIU, adagii, s. n. (Livr.) Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage.
ADAMÁNT, adamante, s. n. (Pop.) Diamant (1). – Din sl. adamantŭ.
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin.
ADAMANTÍNĂ s. f. (Anat.) Smalț dentar. – Din fr., engl. adamantine.
ADAMÁSCĂ s. f. (Înv.) Stofă scumpă de mătase, țesută cu flori. – Din rus. adamaska, lat. (a)damascus, -a, -um „din Damasc”.
ADAMÍSM s. n. Doctrina adamiților. – Din fr. adamisme.
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite.
ADAMSÍTĂ s. f. Gaz de luptă lacrimogen, care provoacă strănutul. – Din fr. adamsite.
ADÁOGE vb. III. v. adăuga.
ADÁOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare. ♦ (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var.: adáus s. n.] – V. adaoge.