![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileVĂTĂȘÉL, vătășei, s. m. Diminutiv al lui vătaf. ♦ Vornicel (la nuntă). ♦ (În trecut) Funcționar inferior la primărie. [Var.: (reg.) vătăjél s. m.] – Vătaș + suf. -el. VĂTĂŞÉL s. 1. isprăvnicel, (reg.) fecior boieresc. (~ la o moşie.) 2. vătăman, vornicel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.) 3. vătaf, vornicel, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mi-reasă, (Transilv. şi Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă.) VĂTĂŞÉL s. v. colăcar, curier, mesager, ştafetă. vătășél s. m., pl. vătășéi, art. vătășéii vătăjél m., pl. eĭ (d. vătajĭ, pl. luĭ vătav. D. rom. vine rut. vatažélo). Mold. Isprăvnicel, logofăt, șef de muncitorĭ (la o moșie, la o vie). Vornicel, cavaler de onoare la o nuntă țărănească. Munt. (-jel și -șel). Comisar orĭ subcomisar de mahala (Sec. 19). Șef de muncitorĭ. vătășél, -șésc, -șíe, V. vătăj-. |