Toate definitiile
DUMINICA VLĂSTÁRILOR s. v. duminica floriilor, florii.
VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Descendent, coborâtor al unei familii. [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári.
VLĂSTÁR s. 1. v. lăstar. 2. v. copil. 3. v. urmaş.
VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Descendent, coborâtor al unei familii. [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári.
VLĂSTÁR s. 1. v. lăstar. 2. v. copil. 3. v. urmaş.
vlăstár (-re), s. n. – Mlădiță, puiet. – Var. lăstar. Mr., megl. vlăstar. Mgr. βλαστάριον, prin intermediul bg. vlastara, vlastari, var. din bg., sb. lastar (Miklosich, Fremdw., 104; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 88), cf. alb. vljastar, tc. lastaria. – Der. (v)lăstăret, s. n. (crîng, lăstăriș); (v)lăstări, vb. (a da lăstari); vlăstăriș, s. n. (mulțime de lăstari).
vlăstár și lăstár m. și n., pl. e (ngr. vlastári, d. vgr. blastárion; bg. vlastár și lastár, vsl. vlastarĭ). Ramură răsărită de curînd: vlăstarĭ tinerĭ răsărițĭ din tulpinele unor giganțĭ trîntițĭ de furtună (A. Frunză, VR. 1922, 7, 77). Fig. Odraslă, progenitură: educarea tinerelor vlăstare, ultimu vlăstar al uneĭ familiĭ. Munt. Lăstăriș: staŭ la umbră în lăstar (Br.-Voĭn. Puĭul). – Și vlăstáre, f., pl. ărĭ.