Toate definitiile

TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

TÁBĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagăr, (înv.) sălaş, tabie. (~ unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) stanişte. (~ oştilor.) 4. v. castru. 5. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 6. grupare, partidă, (înv.) parte, partid. (Fruntaş al ~erei unioniste.) 7. ceată, grup. (S-au împărţit în două ~ere.) 8. parte. (Ce se aude din ~ adversă?)

TÁBĂRĂ s. v. armată, gloată, oaste, oştire, popas, putere, trupe.

tábără (-bere), s. f. – 1. Cantonament, campare. – 2. Armată, forță. – 3. Partidă, grupare. – 4. Mulțime, cantitate mare. – 5. Convoi, grup de care. – Mr. tăbure „batalion”, megl. tăbur. Tc. sau mai probabil tăt. tabur (J. Melich, Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parțial prin intermediul sl. taborŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea), cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. tabor, mag. tabór. – Der. tăbăraș, s. m. (soldat care aparține unei tabere); tăbărî, vb. (a face tabără; a împresura, a asedia; a se repezi la, a se năpusti).

tábără f., pl. ere și erĭ (vsl. taborŭ, rus. pol. sîrb. tabór; ung. tábor, turc. tabur). Vechĭ. Oprire, popas, etapă militară. Maram. Oaste. Arm. Lagăr, bivuac permanent în barace p. exercițiu trupelor. Ceată, partid. Convoĭ. Adv. Grămadă, claĭe peste grămadă: a lăsa lucrurile tabără.

tábără s. f., g.-d. art. táberei; pl. tábere