Toate definitiile

murí (-mort, murít), vb. – 1. A deceda, a se sfîrși din viață. – 2. A simți o pasiune vehementă. – 3. A se epuiza, a se extenua. – Mr. mor, murire, megl. mor, muriri, istr. mor. Lat. mǒrior, redus la o conjug. analogică *mǒrῑre (Pușcariu 1107; Candrea-Dens., 1174; REW 5681), cf. it. morire, prov., cat., sp. morir, fr. mourir. Cuvînt de uz general (ALR, I, 286). – Cf. mort, moarte, mortăciune, amorți. Der. muricios, adj. (înv., mortal); murind, s. m. (călugăr care îngrijește muribunzii), cuvînt neuzual, creat de Caragiale, după modelul fr. mourant; muribund, adj., din fr. moribond; muritor, s. m. (mortal, efemer); nemurire, s. f. (imortalitate); nemuritor, adj. (imortal); nemuri (var. înemuri), vb. (a imortaliza), neuzual, creație a scriitorilor romantici; nemuritorie, s. f. (înv., imortalitate).

MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări^[1] neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.

MURÍ vb. 1. a deceda, a dispărea, a se duce, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfârşi, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. şi pop.) a se săvârşi, (înv. şi reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. şi reg. ir.) a se sparge, (fig. şi fam.) a se curăţa, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. şi pop. fig.) a pica, (înv. şi reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (A ~ în urma unui atac de cord.) 2. v. cădea.

A muri ≠ a (se) naşte, a învia, a răsări, a trăi, a vieţui

1) mor, a murí v. intr. (lat. pop. *mŏrio, -íre, cl. mŏrior, mŏri; it. morire, pv. sp. morir, fr. mourir [pg. morrer]. – Mor, morĭ, moare, murim, murițĭ, mor; muream; muriĭ; să mor, să moară; murind. V. mort, moarte). Îmĭ daŭ sufletu, termin vĭața, nu maĭ trăĭesc: Ștefan cel Mare a murit la 1504. Fig. Sufer [!] mult, îs chinuit de: mor de foame, de frig, de frică. Mă sting (Fam.): focu a murit. Dispar, îs dat uĭtăriĭ: fapta bună nu moare. Mor de rîs, mă topesc de rîs, rîd de nu maĭ pot, leșin de rîs. A muri de urît, a te plictisi grozav. A muri după cineva saŭ ceva, a te prăpădi după, a-țĭ plăcea foarte mult, a ĭubi adînc. A trage să morĭ, a fi în agonia morțiĭ. De murit, foarte, grozav: era un frig de murit.

murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră