Toate definitiile

SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță.

SĂBIÚŢĂ s. 1. săbioară, (reg.) săbiuşcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (BOT.; Gladiolus imbricatus) (reg.) cocardău, cocoşică, rogoz, săbioară, săgeată, săgeţea, secerele (pl.), spatarează, crin-vânăt, (Transilv.) coasă, (Ban.) seceruie, (Ban. şi Transilv.) spetează. 3. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiţă, săbioară, (reg.) bărcie, săbicioară, săbiiţă.

SĂBIÚŢĂ s. v. cioc-întors, gladiolă, năvodar.

sábiță și (est) sághiță f., pl. e (d. sabie saŭ slav. sabljica, din cauza formeĭ eĭ). Dun. Un fel de pește cu solzĭ albĭ cu spinarea dreaptă și lungă de vre-o 20 c.m. (pélecus cultrátus). – Și săbiuță (Chir. VR 8., 7-8, 51).

săbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiúței; pl. săbiúțe

săbioáră și -iúță f., pl. e (dim. d. sabie; sîrb. sabljičica, rus. sábelinik, gladiolus imbricatus). Sabie mică. O plantă cu frunze ca sabia, ca și stînjinelu, din a căruĭ familie și face parte (gladiolus imbricatus). Un pește mic argintiŭ numit și sorean (albúrnus lúcidus). V. și sabiță.