Dictionar de sinonime
DEDICÁ vb. 1. a (se) consacra, a (se) închina. (A ~ cuiva o carte.) 2. v. consacra.
DEDICÁŢIE s. închinare. (O ~ scrisă pe o carte.)
DEDICÁRE s. v. consacrare.
DEDIŢEI-DE-PĂDÚRE s. pl. v. oiţă.
DÉDIŢĂ s. v. dediţel.
DEDIŢEIGÁLBENI s. pl. v. ruscuţă.
DEDIŢEISĂLBÁTICI s. pl. v. oiţă.
DEDIŢÉL s. 1. (BOT.; Pulsatilla; mai ales la pl.) v. sisinei. 2. dediţei-galbeni v. păştiţă. 3. (ZOOL.) dediţel-de-mare (Actinia) v. actinie, anemonă-de-mare, (reg.) trandafir-de-mare.
DEDÂNSELE s. v. pălăria-cucului.
DE DÓI s. breaza (art.), ungureasca (art.), ca-la-Brea-za. (~ este un dans popular.)
DEDÚCE vb. (livr.) a prezuma, (înv.) a cunoaşte. (Ce ~ de aici?)
DEDULCÍ vb. (pop. şi fam. fig.) a se spurca. (Se ~ la un trai uşor.)
DEDÚCE vb. v. scădea.
DEDULCÍ vb. v. spurca.
DEFALCÁ vb. v. scădea.
DEFAVORÁBIL adj. 1. v. nefavorabil. 2. nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, potrivnic, vitreg, (înv. şi pop.) nepriincios. (Condiţii ~ de dezvoltare.) 3. v. neplăcut. 4. nefavorabil, negativ. (O critică ~ făcută cărţii.) 5. v. peiorativ.
DEFAVORIZÁRE s. v. dezavantajare.
DEFAVORIZÁ vb. v. dezavantaja.
DEFĂIMÁ vb. v. calomnia.
DEFĂIMÁRE s. v. calomniere.
DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, dispreţui, nesocoti.
DEFĂIMÁRE s. v. desconsiderare, desconsi-deraţie, dispreţ.
DEFĂIMĂTÓR adj., s., adv. 1. adj., s. v. calom-niator. 2. adj. v. calomnios. 3. adv. v. calomnios.
DEFĂIMÁT adj., s. v. calomniat.
DEFECÁ vb. (FIZIOL.) a ieşi, (pop.) a se căca, a se cufuri, a se scârnăvi, a se spârcâi, (reg.) a se spurca.
DEFECÁŢIE s. v. defecare.
DEFECÁRE s. (FIZIOL.) defecaţie, ieşire, purgaţie, (pop.) căcare, cufureală, (înv.) purgare, (eufe-mistic) scaun.
DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carenţă, racilă, tară, (pop. şi fam.) beteşug, (reg. şi fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) greşeală, lichea, nedesăvirşire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecţiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)
DEFECTÁRE s. 1. dereglare, (livr.) disfuncţie, disfuncţionalitate. (~ apărută într-o instalaţie.) 2. v. defecţiune.
DEFECTÍV adj. (GRAM.) (înv.) scăzăţiv. (Verb ~.)