Toate definitiile
PAN- Element prim de compunere savantă, însemnând „tot”, „întreg”. [< fr., it. pan-, cf. gr. pas, pantos].
PAN1- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.
PAN2, pani, s. m. Denumire dată (în evul mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.
PAN s. magnat. (Un ~ polonez.)
PAN-/PANT(O)-/PAM-/PASI- elem. „tot, întreg”, „universal”. (< fr. pan-, pant/o/-, pam-, pasi-, cf. gr. pas, pantos)
pan (páni), s. m. – Nobil, magnat, domn (ca formulă de adresare). Pol. pan (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 205); titlu de reverență, înv. – Cf. moțpan.
1) pan m. (pol. pan. V. jupîn, și moțpan). Vechĭ. Domn, boĭer, nobil la Polonĭ. Titlu boĭeresc la Românĭ.
2) *pan- (vgr. pân, tot), pref. cu care se compun o mulțime de cuvinte, ca: pan-elenizm, -germanizm, -slavizm [!].
PÂN prep. v. prin.
2) pin prep. (din pe și în, ca din, din, de și in. V. prin). Străbătînd, percurgînd [!]: merg pin casă, trec pin apă, mă plimb pin lume, pin toate locurile, (fig.) am trecut pin multe suferințe. Pintre [!]: pin străinĭ. Arată ajutoru, mijlocu saŭ instrumentu: pin tine am scăpat de primejdie, pin învățătură a ajuns unde este, pin vorbă l-a captivat. – În est (pînă la Bz.) se zice pin, ĭar în colo [!] pîn, întocmaĭ ca din și dîn. În vechime, pînă pe la 1600, se zicea prin, ceĭa ce azĭ nu se maĭ zice nicăirĭ [!], deși se scrie.