Toate definitiile
OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan.
OCEÁN s. (GEOGR.) 1. apă, (înv.) mare, noian. (Navighează pe ~ până în India.) 2. oceanul planetar = oceanul mondial; oceanul mondial v. oceanul planetar.
OCEÁN s.n. Întindere vastă de apă sărată care acoperă suprafețele dintre continente. ◊ Ocean planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. ♦ (Fig.) Întindere nemărginită. // (În forma oceano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ocean”. [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos].
OCEAN2(O)- elem. „ocean, mare”. (< fr. océan/o/-, cf. lat. oceanus, gr. okeanos)
oceán (oceáne), s. n. – Vastă întindere de apă sărată. – Var. (înv.) ochean. Fr. océan, și mai înainte din gr. ỏϰεανός (sec. XVII). – Der. oceanic, adj., din fr. océanique.
OCEÁN1 [-CEAN] s. n. 1. întindere vastă de apă sărată care separă continentele. ◊ ~ planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. 2. (fig.) întindere nemărginită; imensitate. (< fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos)
*Pacífic/Oceánul ~ (-cea-) s. propriu n.
2) *oceán (ea 2 sil.) n., pl. ane (lat. océanus [și ca adj. máre océanum], oceanu Atlantic, d. vgr. okeanós, după numele unuĭ zeŭ). Vastă întindere de apă sărată care acopere cea maĭ mare parte a pămîntuluĭ. O parte din această întindere, dar mult maĭ mare de cît [!] marea: îs cincĭ oceane (Glacial de Nord și de Sud, Atlantic, Pacific și Indian). Fig. Vastă întindere în general, mare: un ocean de verdeață, de ninsoare, de popoare; oceanu pasiunilor. – Maĭ vechĭ și ocheán (ea 2 silabe), după ngr. V. noĭan.
OCEÁN1 [-CEAN] s. n. 1. întindere vastă de apă sărată care separă continentele. ◊ ~ planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. 2. (fig.) întindere nemărginită; imensitate. (< fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos)
OCEÁN s. (GEOGR.) 1. apă, (înv.) mare, noian. (Navighează pe ~ până în India.) 2. oceanul planetar = oceanul mondial; oceanul mondial v. oceanul planetar.
OCEÁN s.n. Întindere vastă de apă sărată care acoperă suprafețele dintre continente. ◊ Ocean planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. ♦ (Fig.) Întindere nemărginită. // (În forma oceano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ocean”. [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos].
OCEAN2(O)- elem. „ocean, mare”. (< fr. océan/o/-, cf. lat. oceanus, gr. okeanos)
1) oceán m., pl. enĭ (vsl. otĭčĭnŭ, al tatăluĭ, de tată. V. ocină). Dos. Moștenitor.