Toate definitiile

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

MÂNIÁ vb. v. înfuria.

A se mânia ≠ a se dezmânia

mî́niĭ, a -á v. tr. (d. mînie. – Eŭ mîniĭ, tu mîniĭ). Umplu de mînie, supăr, înfuriĭ, irit: a mînia pe Dumnezeŭ. V. refl. Mă supăr, mă irit, mă umplu de cĭudă.

mâniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấnii, 3 mấnie (-ni-e), 1 pl. mâniém; conj. prez. 3 să mấnie; ger. mâniínd (-ni-ind)

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.

*maniéz v. tr. (fr. manier, îld. maneier, lat. pop. *manizare, it. maneggiare, a mînui, d. lat. manus, mînă. V. manej, manelă, remaniez). Mînuĭesc, umblu cu, întrebuințez: a mania armele, niște banĭ, (fig.) o limbă.

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)