Toate definitiile
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv).
LÚCIU adj. lucios, lustruit. (O suprafaţă ~.)
LÚCIU adj. v. lucios, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor.
LÚCIU s. v. pin.
lúciŭ, -íe adj. (d. lucesc). Neted și lucitor: placă, gheață lucie. Fig. Sărăcie lucie, sărăcie absolută. S. n., pl. urĭ. Aspect lucitor: luciŭ metalic. Luciu măriĭ, al apeĭ, strălucirea măriĭ, a apeĭ absolut liniștite.
LÚCIU s. lustru, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafeţe.)
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv).
LÚCIU s. v. pin.
lúciŭ, -íe adj. (d. lucesc). Neted și lucitor: placă, gheață lucie. Fig. Sărăcie lucie, sărăcie absolută. S. n., pl. urĭ. Aspect lucitor: luciŭ metalic. Luciu măriĭ, al apeĭ, strălucirea măriĭ, a apeĭ absolut liniștite.
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
lúciu2 [ciu pron. ciu] s. n., art. lúciul; pl. lúciuri