Toate definitiile

LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

LOCUÍNŢĂ s. 1. adăpost, aşezare, casă, cămin, domiciliu, sălaş, (reg.) sălaşnă, (Transilv., Ban şi Bucov.) cortel, (înv.) locaş, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şezământ, şezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuş. (Unde îşi are el ~?) 2. locuinţă lacustră = locuinţă palustră; locuinţă palustră v. locuinţă lacustră.

locuínță f., pl. e (d. locuĭesc). Domiciliŭ, locu saŭ casa în care locuĭeștĭ.

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe