Toate definitiile
LÍMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.
LÍMITĂ s. 1. v. extremitate. 2. limită teritorială v. frontieră. 3. v. extremitate. 4. v. margine. 5. v. cuprins. 6. graniţă, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. v. restricţie. 8. v. prag. 9. margine, măsură. (Orice lucru are o ~.)
LÍMITĂ s.f. 1. Ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ Cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (Fig.) Punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. [< fr., it. limite, cf. lat. limes – margine].
LÍMITĂ s. f. 1. valoare extremă (maximă sau minimă) a unei mărimi. ◊ ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ la ~ = în caz extrem. ◊ cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce, un instrument. 2. (mat.) valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (fig.) punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. (< fr. limite, lat. limes, -itis)
*límită f., pl. e (lat. limes, limitis m.; fr. limite f.). Hotar, graniță, margine, frontieră, fruntarie: limitele uneĭ țărĭ, uneĭ moșiĭ, uneĭ călătoriĭ, (fig.) ale uneĭ acțiunĭ. Mat. Mărime de care alta se poate apropia indefinit fără s´o ajungă vre-o dată: cercu e limita superioară a perimetrelor poligoanelor înscrise. V. asimptotă.
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.
LIMITÁ vb. 1. v. delimita. 2. v. mărgini. 3. v. localiza. 4. v. restrânge. 5. v. restrânge. 6. v. reduce. 7. a mărgini, a restrânge, (fig.) a îngrădi. (A ~ drepturile cuiva.)
LIMITÁ vb. I. tr., refl. A (se) mărgini, a (se) fixa între anumite limite, a (se) restrânge. [< fr. limiter, it., lat. limitare].
LIMITÁ vb. tr., refl. 1. a (se) mărgini, a (se) fixa între anumite limite, a (se) restrânge. 2. a menține nivelul unui semnal electric în limite prestabilite. (< fr. limiter, lat. limitare)
*limitéz v. tr. (lat. limito, -áre). Hotărăsc, fixez hotarele unuĭ teritoriŭ. Fig. Restrîng, fixez punctu pînă unde poate merge o acțiune: a limita puterile, autorizațiunea cuĭva, cheltuĭelile. V. refl. Mă mărginesc, îs vecin: moșia luĭ se limitează cu a ta.
limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză