Toate definitiile
LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”.
LÉICĂ2, leici, s. f. (Reg.) Pâlnie. – Din rus. leika. Cf. ucr. lijka.
LÉICĂ s. v. lele, leliţă, mătuşă, pâlnie, ţaţă.
léică (léici), s. f. – Pîlnie. – Megl. leică. Sl. (bg., rus.) lejka (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; Conev 63; Iordan, Dift., 102), din sl. lijati, lĕją „a vărsa”, cf. leit.
2) léĭcă f., pl. ĭ (rus. léĭka, leĭcă, d. litĭ, a turna, a topi. V. leit). Nord. Pîlnie.
léică1 (lele) (pop.) s. f., g.-d. art. léichii
léică2 (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
1) léĭca f. fără pl., voc. leĭcă și leĭco (bg. leika. V. lelea). Munt. Pop. Dim. d. lelea: vine leĭca, ĭa staĭ leĭcă! V. neĭca.