Toate definitiile
JUDECĂTÓR, -OÁRE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I, 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. – Judeca + suf. -ător.
JUDECĂTÓR s. 1. (JUR.) (înv.) jude, judeţ, (înv., în Transilv.) tăblaş. 2. arbitru, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)
judecătór m. Magistrat însărcinat să facă dreptate: eliasțiĭ eraŭ judecătoriĭ publicĭ ai Ateneĭ. Arbitru: a alege pe cineva drept judecător. Judecător de pace (saŭ: de ocol), magistrat care judecă procese micĭ și încearcă să împace părțile. Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor. V. jurător.