Toate definitiile

IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute.

IUŢÍ vb. 1. v. grăbi. 2. v. înteţi. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.

IUŢÍ vb. v. căli, oţeli.

ĭuțésc (mă) v. refl. (vsl. lĭutiti sen). Mă fac ĭute, mă grăbesc: nu te ĭuți la mers, la lucru. Mă supăr, mă înfuriĭ. Devin ardeĭat: brînza s´a ĭuțit. V. tr. Accelerez: a ĭuți pasu. Fac ardeĭat: a ĭuți cĭorba.

iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă