Toate definitiile

ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s. m. și f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre.

ICONOLÁTRU, -Ă s.m. și f. Cel care se închină la icoane. [< fr. iconolâtre, cf. gr. eikon – imagine, latreuein – a adora].

ICONOLÁTRU, -Ă s. m. f. cel care se închină la icoane. (< fr. iconolâtre)

*iconolátru¹, -ă s. și adj. (vgr. eikon, imagine, icoană și latréŭo, ador; ngr. ikonolátris). Care se închină icoanelor.

iconolátru (livr.) (-la-tru) s. m., art. iconolátrul; pl. iconolátri, art. iconolátrii