Toate definitiile

FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură.

FĂRÂMĂTÚRĂ s. v. sfărâmătură.

FĂRÂMĂTÚRĂ s. v. brac, fărâmă, firimitură, sfărâmătură.

fărîmătúră, V. fărmătură.

fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr´o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne [!]. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.

fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri

fărămătúră f. Fărmătură.