Toate definitiile
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.
ERMÉTIC adj. etanş. (Închidere ~.)
ERMÉTIC, -Ă adj. 1. Care astupă, închide perfect, nelăsând să pătrundă aerul sau gazele. 2. Obscur, cu sens greu de înțeles, de neînțeles. 3. (Rar; în terminologia alchimiștilor) Care este în legătură cu medicina universală și cu transmutația metalelor. [Var. hermetic, -ă adj. / < fr. hermétique, it. ermetico].
ERMÉTIC, -Ă adj. 1. care astupă, etanșează perfect. 2. (fig.) greu de înțeles, obscur, impenetrabil. 3. referitor la alchimie. ◊ ezoteric. (< fr. hérmétique)
*ermétic, -ă adj. (d. Ermes, Mercur al Grecilor. La Egiptenĭ el era tatăl științelor, maĭ ales al celor oculte. Fără îndoĭală, de aceĭa alchimiștiĭ, mult timp după stingerea păgînizmuluĭ [!], îl aveaŭ ca patron, ĭar alchimiiĭ i se zicea la început „știința ermetică”). Relativ la prefacerea metalelor unu într´altu și la medicina universală. Închis perfect, fără nicĭ o comunicațiune cu exterioru: butelie ermetică. Adv. Fără nicĭ o comunicațiune cu exterioru, cum ar fi o butelie peste al căreĭ dop aĭ turnat ceară care s´a solidificat.