Toate definitiile
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable).
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. Diminutiv al lui mult; destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) care datează, există de mult timp; vechi; b) de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor.
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime.
MUMÍE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială. ♦ Fig. (Depr.) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă. – Din ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie.
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I.] – Din it. mummificare, fr. momifier.
MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Din lat. monticellus.
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
MUNICIPALITÁTE, municipalități, s. f. Administrația unui municipiu (1); totalitatea organelor de conducere ale unui municipiu; persoanele care alcătuiesc aceste organe; p. ext. oraș municipal; municipiu. – Din fr. municipalité.
MUNÍȚIE, muniții, s. f. Denumire generică dată cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition.
MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Din lat. mons, -tem.
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor.
MURUIÁLĂ, muruieli, s. f. 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Reg.; concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală.
MUSCULÍȚĂ, musculițe, s. f. Diminutiv al lui muscă (1); muscă mică; muscuță. ◊ Musculiță de brânză = muscă mică, neagră, lucioasă, ale cărei larve trăiesc pe alimente, alterându-le (Piophila casei). Musculiță de oțet (sau bețivă) = gen de insectă din ordinul dipterelor, ale cărei larve trăiesc în materii care fermentează sau putrezesc (Drosophila). – Muscă + suf. -uliță.
MUSÓN, musoni, s. m. Vânt periodic stabil, caracteristic pentru părțile sudice ale Asiei, care bate șase luni dinspre continent spre ocean (iarna) și șase luni dinspre ocean spre continent (vara). – Din fr. mousson.
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid; a fi îmbibat. – Din must.
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman.
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza.
MUȘCÁTĂ, mușcate, s. f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate și cu flori roșii, albe sau roz dispuse în umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muškato, magh. muskáta.
MUȘEȚÉL s. m. Plantă erbacee anuală, medicinală, din familia compozitelor, cu frunze divizate și cu flori albe pe margini și galbene în centru, foarte aromatice, grupate în capitule terminale; romaniță (Matricaria chamomilla). – Mușat (reg. „frumos” et. nec.) + suf. -el.
MUTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi mutabil. – Din fr. mutabilité, lat. mutabilitas, -atis.
MUTÁT, mutaturi, s. n. Mutare. – V. muta.
MUTÉȘTE adv. Pe tăcute, fără vorbă. [Var.: muțéște adv.] – Mut + suf. -ește.
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic.
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe.
MUZEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect studiul organizării muzeelor, al păstrării și prezentării exponatelor dintr-un muzeu; muzeistică. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséologie.
MACERÁRE, macerări, s. f. Acțiunea de a (se) macera; macerație. – V. macera.
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.
MARSUPIÁL, marsupiale, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al] – Din fr. marsupial.
MAHRÁMĂ s. f. v. maramă.