Toate definitiile
GÂGÂLÍCE, gâgâlici, s. f. (Pop. și fam.) Obiect sau ființă de dimensiuni reduse. – Et. nec.
GÂL interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de lichide care curg dintr-un vas (cu gâtul strâmt) sau care alunecă pe gât. – Onomatopee.
GÂLCĂ, gâlci, s. f. (Pop.) 1. Inflamare a ganglionilor de la gât sau a amigdalelor; (concr.) umflătură rezultată în urma acestei inflamări; p. gener. umflătură (sub piele). 2. Fig. Nod sau porțiune mai îngroșată care apare la firele textile (toarse). – Din bg. glăki.
GÂLCEÁVĂ, gâlcevi, s. f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.
GÂLCEVÍ, gâlcevesc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se ciorovăi. – Din gâlceavă.
GÂLCEVÍRE, gâlceviri, s. f. (înv. și pop.) Faptul de a se gâlcevi; ceartă, neînțelegere. – V. gâlcevi.
GÂLCEVITÓR, -OÁRE, gâlcevitori, -oare, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) certăreț. – Gâlcevi + suf. -tor.
GÂLGÂÍ, gâlgâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gâtul strâmt), când alunecă pe gât etc.; p. gener. a curge provocând un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o băutură cu înghițituri mari (și cu zgomot). – Gâl-g[âl] + suf. -âi.
GÂLGÂIÁLĂ, gâlgâieli, s. f. Gâlgâire. [Pr.: -gâ-ia-] – Gâlgâi + suf. -eală.
GÂLGÂÍRE, gâlgâiri, s. f. Faptul de a gâlgâi; zgomot caracteristic produs de un lichid care curge dintr-un vas (cu gâtul strâmt), care alunecă pe gât etc.; gâlgâit, gâlgâială, gâlgâitură. – V. gâlgâi.
GÂLGÂÍT s. n. Gâlgâire. – V. gâlgâi.
GÂLGÂITÓR, -OÁRE, gâlgâitori, -oare, adj. Care gâlgâie. [Pr.: -gâ-i-] – Gâlgâi + suf. -tor.
GÂLGÂITÚRĂ, gâlgâituri, s. f. Gâlgâire. [Pr.: -gâ-i-] – Gâlgâi + suf. -tură.
GÂLMĂ, gâlme, s. f. (Pop.) 1. Dâmb, movilă. 2. Umflătură, gâlcă, bolfă (de natură patologică). – Din sl. chl'ŭmŭ.
GÂND, gânduri, s. n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ◊ Expr. A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-și lua (sau a-și muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunța la orice speranță. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a șovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-și face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginație, fantezie; inspirație. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieșit din gând. ◊ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aștepți. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenție, plan. A venit cu gând bun. ◊ Expr. A-și pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenții rele față de cineva. A-l bate (sau a-l paște etc.) gândul = a intenționa, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorință, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.
GÂNDÁC, gândaci, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemănătoare cu coleopterele. ◊ Compuse: gândac-de-casă (sau -de-bucătărie, -negru) = șvab1; gândac-de-frasin (sau gândacul-frasinului) = cantaridă; gândac-de-mai = cărăbuș; gândac-de-făină = morar; gândac-de-Colorado = insectă coleopteră de culoare galbenă-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, dăunătoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin „de mătase”) Vierme-de-mătase. – Cf. scr. gundelj.
GÂNDĂCÉL, gândăcei, s. m. Diminutiv al lui gândac (1). – Gândac + suf. -el.
GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A-și forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ◊ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. și tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. și intranz. A se îngriji, a-i păsa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. și intranz. A-i trece cuiva prin minte (că...); a crede, a socoti (că...). 4. Tranz. și refl. A lua în considerare (că...), a-și da seama (că...). 5. Refl. A intenționa (să...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.
GÂNDÍRE gândiri, s. f. 1. Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni, judecăți, teorii etc. ◊ Gândire laterală v. lateral. 2. Factor ideal care constituie reflectarea realității obiective; spirit, conștiință. 3. Idee, gând (1), cuget; meditație, reflecție. 4. Imaginație, fantezie. – V. gândi.
GÂNDIRÍSM s. n. Curent filozofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, format în jurul revistei „Gândirea” în primele decenii ale sec. XX. – „Gândirea” (n. pr.) + suf. -ism.
GÂNDIRÍST, -Ă, gândiriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gândirismului, privitor la gândirism, specific gândirismului. 2. S. m. și f. Adept al gândirismului. – „Gândirea” (n. pr.) + suf. -ist.
GÂNDÍT, -Ă, gândiți, -te, adj. Care a fost (bine) pătruns cu mintea; (bine) socotit, chibzuit. – V. gândi.
GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filozof. ♦ Spec. Filozof. – Gândi + suf. -tor.
GÂNGÁNIE, gângănii, s. f. Nume generic dat insectelor (sau, p. gener. animalelor) mici. – Din sl. gongnanije.
GÂNGAV (GÂNGÁV), -Ă, gângavi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește greu, nedeslușit și împiedicat, repetând silabele; gângăvit; bâlbâit. – Din sl. gongnavŭ.
GÂNGĂVEÁLĂ, gângăveli, s. f. Faptul de a (se) gângăvi; defect de vorbire al omului gângav; gângăvie, bâlbâială. – Gângăvi + suf. -eală.
GÂNGĂVÍ, gângăvesc, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi nedeslușit, greu și împiedicat, repetând silabele; a (se) bâlbâi. ♦ Tranz. și intranz. Fig. A exprima, a formula cu greutate o idee. – Din gângav.
GÂNGĂVÍE, gângăvii, s. f. Defect de vorbire al omului gângav; gângăveală. – Gângav + suf. -ie.
GÂNGĂVÍRE, gângăviri, s. f. Acțiunea de a (se) gângăvi și rezultatul ei. – V. gângăvi.
GÂNGĂVÍT, -Ă, gângăviți, -te, adj. (Adesea substantivat) Gângav. – V. gângăvi.