Toate definitiile

GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., scr. vagan.

GĂVĂNOȘÉL, găvănoșele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui gavanos. [Var.: gavanoșél s. n.] – Gavanos + suf. -el.

GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit, înghesuit; ascuns. – V. găvozdi.

GĂZÁR, găzari, s. m. Vânzător (ambulant) de petrol lampant; păcurar². – Gaz² + suf. -ar.

GĂZĂRÍE, găzării, s. f. Loc unde se vinde petrol lampant. – Gaz² + suf. -ărie.

GĂZDOÁIE, găzdoaie, s. f. (înv. și reg.) 1. Stăpâna casei (în raport cu oaspeții sau cu chiriașii săi); gospodină. 2. Chiaburoaică. [Pr.: -doa-ie] – Gazdă + suf. -oaie.

GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

GĂZDUÍRE, găzduiri, s. f. Acțiunea de a găzdui și rezultatul ei. – V. găzdui.

GÂCÍ, gâcesc, vb. IV. Tranz. V. ghici.

GÂDE, gâzi, s. m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.

GÂDILÁ, gâdil, vb. I. Tranz. 1. A produce, prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului, o senzație particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦ Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacționând printr-un râs convulsiv). 2. Fig. A produce cuiva o senzație plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [Var.: gâdilí vb. IV] – Din bg. gădel mi je „mă gâdilă”.

GÂDILÁRE, gâdilări, s. f. Acțiunea de a (se) gâdila și rezultatul ei; gâdilat. – V. gâdila.

GÂDILÁT s. n. Gâdilare. – V. gâdila.

GÂDILĂTÓR, -OÁRE, gâdilători, -oare, adj. (Rar) Care gâdilă; care produce a senzație plăcută. [Var.: gâdilitór, -oáre adj.] – Gâdila + suf. -ător.

GÂDILĂTÚRĂ, gâdilături, s. f. Faptul de a gâdila; senzație particulară provocată cuiva prin gâdilare. [Var.: gâdilitúră s. f.] – Gâdila + suf. -ătură.

GÂDILÍ, gâdil, vb. IV. Tranz. V. gâdila.

GÂDILÍCI s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A avea gâdilici la limbă, se spune despre un om care vorbește (prea) mult, care nu se poate abține să nu vorbească. – Gâdila + suf. -ici.

GÂDILICIÓS, -OÁSĂ, gâdilicioși, -oase, adj. (Pop. și fam.; despre oameni) Care se gâdilă ușor. – Gâdili + suf. -icios.

GÂDILITÓR, -OÁRE, gâdilitori, -oare, adj. V. gâdilător.

GÂDILITÚRĂ, gâdilituri, s. f. V. gâdilătură.

GÂFÂÍ, gâfâi, vb. IV. Intranz. A respira des și greu (în urma unor eforturi, a unei boli etc.). ♦ Fig. (Despre locomotive, mașini etc.) A produce un zgomot caracteristic, înfundat și greoi. – Formație onomatopeică.

GÂFÂIÁLĂ, gâfâieli, s. f. Gâfâit. [Pr.: -fâ-ia-] – Gâfâi + suf. -eală.

GÂFÂÍRE, gâfâiri, s. f. Acțiunea de a gâfâi și rezultatul ei. – V. gâfâi.

GÂFÂÍT s. n. Faptul de a gâfâi; (zgomot caracteristic provocat de o) răsuflare deasă și grea; gâfâială. – V. gâfâi.

GÂFÂITÓR, -OÁRE, gâfâitori, -oare, adj. (Despre respirație, voce etc.) Cu gâfâieli. [Pr.: -fâ-i-] – Gâfâi + suf. -tor.

GÂGÂÍ, pers. 3 gấgâie, vb. IV. Intranz. (Despre gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. Cf. ga[ga].

GÂGÂÍRE, gâgâiri, s. f. Acțiunea de a gâgâi și rezultatul ei; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe); gâgâit, gâgâitură. – V. gâgâi.

GÂGÂÍT, gâgâituri, s. n. Faptul de a gâgâi; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe); gâgâitură, gâgâire. – V. gâgâi.

GÂGÂITÚRĂ, gâgâituri, s. f. Gâgâit. [Pr.: -gâ-i-] – Gâgâi + suf. -tură.