Toate definitiile
GĂLBEJEÁLĂ s. f. (Pop.) Paliditate, paloare (a feței). – Gălbeji + suf. -eală.
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.
GĂLBENÁRE, gălbenări, s. f. V. gălbinare.
GĂLBENÁȘ, gălbenași, s. m. (Pop.) Gălbior (2). – Galben + suf. -aș.
GĂLBENÁTEC, -Ă, gălbenateci, -ce, adj. V. gălbenatic.
GĂLBENÁTIC, -Ă, gălbenatici, -ce, adj. (Rar) Gălbui. [Var.: gălbenátec, -ă adj.] – Galben + suf. -atic.
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate, cu flori galbene, care crește în locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii, care crește în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.
GĂLBENEÁLĂ, (1) gălbeneli, (2) gălbenele, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.
GĂLBENÍ, gălbenesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (înv. și pop.) A (se) îngălbeni. [Var.: gălbiní vb. IV] – Din galben.
GĂLBENÍT, -Ă, gălbeniți, -te, adj. (înv. și pop.) îngălbenit. – V. gălbeni.
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.
GĂLBENÚȘ, gălbenușuri, s. n. Partea centrală, sferică, de culoare galbenă, a oului de pasăre și de reptilă, bogată în substanțe nutritive. – Galben + suf. -uș.
GĂLBENÚȘĂ, gălbenușe, s. f. (La pl.) Plantă din familia rozaceelor, cu tulpina ascendentă, paniculat ramificată în partea superioară (Potentilla chrysantha). – De la gălbenuș.
GĂLBINÁRE, gălbinări, s. f. 1. (Med.; pop.) Icter. 2. (Rar) Culoare galbenă a feței; paliditate. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunze ușor dințate și cu flori purpurii (Serratula tinctoria). [Var.: gălbenáre s. f.] – Din galbin.
GĂLBINÍ, gălbinesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. V. gălbeni.
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.
GĂLBINÍȚĂ, gălbinițe, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -iță.
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.
GĂLEÁTĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Om sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.
GĂLÚȘCĂ, găluște (găluști), s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. – Din rus. galușka.
GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Om foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.
GĂMĂLÍE, gămălii, s. f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.
GĂOÁCE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.
GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. – Garafă + suf. -ioară.
GĂRDINÁR, gărdinare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se execută manual gardinile (1). – Gardină + suf. -ar.
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.