G s.m. invar. A noua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală sonoră (4) când este urmată de e sau i; oclusivă palatală (2) sonoră în grupurile ghi şi ghe; oclusivă velară sonoră în toate celelalte poziţii). [Pr.: ghe].

GA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul gâştelor. – Onomatopee.

GA interj. (se foloseşte, repetat, pentru a reda strigătul gâştelor sau pentru a le chema). /Onomat.

GABÁRĂ, gabare, s.f. Navă sau ambarcaţie mare, servind, de obicei, la transbordarea pe punte a unor materiale de pe o navă care nu poate acosta în raza portului. – Din fr. gabare, it. gabarra.

GABÁR//Ă ~e f. 1) Navă folosită la transportarea materialelor de construcţie. 2) (în trecut) Ambarcaţie mare cu care se transportau mărfuri. /<fr. gabare, it. gabarra

GABARDÍNĂ s.f. Stofă fină de lână cu legătura diagonală, care prezintă dungi paralele înclinate pe ambele părţi. – Din fr. gabardine. Cf. sp. g a b a r d i n a, germ. G a b a r d i n e.

GABARDÍNĂ f. Stofă fină de lână cu dungi oblice în relief pe ambele părţi. /<fr. gabardine, germ. Gabardine

GABARÍT, gabarite, s.n. Şablon în al cărui contur, format din linii drepte sau curbe, trebuie să se cuprindă dimensiunile unui profil; contur, format din linii drepte sau curbe, care limitează dimensiunile maxime ale profilului unui obiect, ale unei construcţii etc. ♦ Greutate care depăşeşte limita maximă admisă sau pe cea normală. – Din fr. gabarit.

GABARÍT ~e n. Contur constând din liniile care mărginesc dimensiunile maxime ale unui obiect (de obicei de proporţii). ♢ ~ de cale ferată contur alcătuit din doi stâlpi în poziţie verticală uniţi printr-o grindă, folosit pentru a marca limitele transversale admise pentru construcţia locomotivelor şi a vagoanelor. /<fr. gabarit

GABARÍTIC, -Ă, gabaritici, -ce, adj. Referitor la gabarit; de gabarit. – Gabarit + suf. -ic.

GABARÍTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de gabarit; propriu gabaritului. /gabarit + suf. ~ic

GABÉLĂ s.f. Impozit care se percepea pe sare, în Franţa medievală. – Din fr. gabelle.

GÁBIE, gabii, s.f. Platformă orizontală fixată în vârful unui catarg şi folosită ca post de observaţie sau (la navele cu pânze) ca loc de unde se manevrează parâmele. – Din fr. gabie, it. gabbia.

GÁBI//E ~i f. Platformă orizontală circulară, fixată în partea de sus a unui catarg, servind drept post de observaţie sau drept loc de manevrare a pânzelor. /<it. gabbia, fr. gabie

GABIÉR, gabieri, s.m. Marinar care face serviciul de veghe pe gabie şi care asigură, la navele cu pânze, manevrarea parâmelor, vergelelor etc. [Pr.: -bi-er] – Din fr. gabier. Cf. it. g a b b i e r e.

GABIÉR ~i m. Marinar care face serviciul pe gabie. /<fr. gabier

GABIÓN, gabioane, s.n. Coş de nuiele sau din sârmă umplut cu pământ, cu pietriş etc., care serveşte la apărarea malurilor de valuri, la construirea barajelor etc. [Pr.: -bi-on] – Din fr. gabion.

GABI//ÓN ~oáne n. Coş de nuiele sau de sârmă, umplut cu pietriş sau cu alt material rezistent la apă şi folosit pentru a întări malurile apelor sau diferite construcţii hidraulice. /<fr. gabion

GABLÓNZ, gablonzuri, s.n. Cristal (1) special cu irizaţii, folosit la fabricarea unor obiecte de podoabă ieftine; p. ext. obiect de podoabă care are asemenea cristale. [Pr.: gablonţ] – Din n. pr. Gablonz.

GABONÉZ, -Ă, gabonezi, -e, s.m. şi f., adj. 1. (Persoană) născută şi crescută în Gabon. 2. (Locuitor) din Gabon. – Din fr. gabonais.

GABRÓ s.n. Rocă eruptivă cu structură granuloasă folosită în construcţii. [Scris şi: gabbro] – Din germ. Gabbro, fr., it. gabbro.

GABRÓ n. Rocă eruptivă de culoare neagră-verzuie, având diferite întrebuinţări în construcţii. [Var. gabrou] /<germ. Gabbro, fr., it. gabbro

GABROVEÁN, gabroveni, s.m. (înv.) Persoană care făcea şi vindea cuţite. – Gabrovo (n. pr.) + suf. -ean.

GACI s.m. pl. Pantaloni largi care fac parte din portul popular specific în regiunea Oaşului. – Et. nec.

GADGÉT, gadgeturi, s.n. (Englezism) Obiect mic, ingenios construit, de valoare şi utilitate neînsemnată. [Pr.: ghéget] – Din engl. gadget.

GÁDINĂ, gadine, s.f. (Pop.) Animal sălbatic; jivină, dihanie. – Din bg. gadină.

GADOLINÍT s.n. Mineral anhidru sau uşor hidratat conţinând pământuri rare. – Din fr. gadolinite.

GADOLÍNIU s.n. Element chimic din grupul lantanidelor. – Din fr. gadolinium.

GADOLÍNIU n. Element chimic din grupul lantanidelor. /<fr. gadolinium

GAÉLI s.m. pl. Populaţie de origine celtică ce a locuit în vechime Irlanda şi Scoţia. – Din fr. Gaëls.