Toate definitiile

ABLÁȚIE s. f. v. ablațiune.

ABLÁȚIE s.f. v. ablațiune.

abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile

ABLÁȚIE s. f. v. ablațiune.

ABLÁȚIE, ablații, s.f. 1. Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ți-u-. – Var. ablațiúne s.f.] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.

*ablațiune f. (lat. ablátio, -ónis, luare). Chir.Tăierea unei părțĭ bolnave a corpuluĭ. – Și -ație.