Toate definitiile
vătúi (-i), s. m. – Animal (mai ales ied sau iepure) de un an. – Var. vătuiu, văitoi. Mr., megl. vitul’u. Lat. *vĭtŭleus (Weigand, Krit. Jb., XII, 98; Weigand, Jb., XVI, 230; Pușcariu 1867; REW 9406). Der. din lat. *haeduleus (Lexiconul de la Buda) sau din mag. fiatal „tînăr” (Cihac, II, 534) nu este probabilă. Se folosea mai demult ca adj., cf. Dosoftei, taur vătui „tăuraș”. Din rom. trebuie să provină alb. vëtulj(ë), rut. vatulja, vrtujka, pol. wetula (Candrea, Elementele, 405).
VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.
VĂTÚI2, -IE, vătui, -ie, s. m. și f. Ied sau pui de iepure (până la un an). ♦ Piele (prelucrată) a puiului de căprioară. – Lat. vituleus (< vitulus).
VĂTÚI s. (ZOOL.) (Olt. şi Ban.) vătărog. (~ul este iedul sau iepurele de circa un an.)
VĂTUÍ vb. (pop.) a bumbăci. (A ~ o haină.)
vătúi, vătúi, s.m. (reg.) 1. ied de un an. 2. pui de iepure. 3. pielea prelucrată a puiului de căprioară.
vătúi1 (pop.) s. m., pl. vătúi, art. vătúii
vătuí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiésc, imperf. 3 sg. vătuiá; conj. prez. 3 să vătuiáscă
vătúĭ, – úĭe s. (din *vătulĭ, mrom. vetulĭu, alb. vetulĭ, d. vĭet, an [vgr. étos, an, lat. vetus, vétulus, vechĭ]. D. alb. vine ngr. vetúli, d. rom. vine rut. vatúlĭa, vatúĭka, pol. wetula. Cp. cu noatin și godac). Vechĭ (Ps. S.) Țap. (Bibl. 1688) Ĭed. Azĭ. Puĭ sugar de ĭepure (pe cînd șoldan e adult). – În Olt. vătăróg. V. lupeĭ și coteĭ.
1) vătuĭésc v. tr. (vsl. vĭetovati, a vorbi, sîrb. [Miklosich] vijetati, a promite. Cp. cu germ. versprechen). Ps. S. (Tkt.). Promit.
2) vătuĭésc v. tr. (d. vată). Căptușesc cu vată: haĭne vătuite.
VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.
VĂTÚI2, -IE, vătui, -ie, s. m. și f. Ied sau pui de iepure (până la un an). ♦ Piele (prelucrată) a puiului de căprioară. – Lat. vituleus (< vitulus).
VĂTÚI s. (ZOOL.) (Olt. şi Ban.) vătărog. (~ul este iedul sau iepurele de circa un an.)
VĂTUÍ vb. (pop.) a bumbăci. (A ~ o haină.)
vătúi, vătúi, s.m. (reg.) 1. ied de un an. 2. pui de iepure. 3. pielea prelucrată a puiului de căprioară.
vătúĭ, – úĭe s. (din *vătulĭ, mrom. vetulĭu, alb. vetulĭ, d. vĭet, an [vgr. étos, an, lat. vetus, vétulus, vechĭ]. D. alb. vine ngr. vetúli, d. rom. vine rut. vatúlĭa, vatúĭka, pol. wetula. Cp. cu noatin și godac). Vechĭ (Ps. S.) Țap. (Bibl. 1688) Ĭed. Azĭ. Puĭ sugar de ĭepure (pe cînd șoldan e adult). – În Olt. vătăróg. V. lupeĭ și coteĭ.
1) vătuĭésc v. tr. (vsl. vĭetovati, a vorbi, sîrb. [Miklosich] vijetati, a promite. Cp. cu germ. versprechen). Ps. S. (Tkt.). Promit.
2) vătuĭésc v. tr. (d. vată). Căptușesc cu vată: haĭne vătuite.