Toate definitiile

VĂPÁIE, văpăi, s. f. 1. Flacără mare; pară. ♦ Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Lumină strălucitoare. 2. Văpaiță (2). – Cf. alb. vapë.

VĂPÁIE s. 1. v. vâlvătaie. 2. v. flacără. 3. v. dogoare.

VĂPÁIE s. v. fachie, opaiţ.

văpáie (-ắi), s. f. – Pară, flacără mare. Origine necunoscută. Se indică de obicei posibilitatea unui lat. *vapalia ‹ vapa (Pușcariu 1855; Tiktin; Philippide, II, 661; REW 9147), cf. it. va(m)pa, sb. vapa „vapor”, alb. vapë „căldură” (Cihac, II, 721); dar relația dintre aceste cuvinte nu este clară. Poate este dubletul lui vipie, s. f. (arșiță). Der. (în)văpăia, vb. (a arde cu flacără); svăpăiat, adj. (descompus, dezordonat, vagabond, golan), această relație semantică nu este clară (probabil „descompus ca cel care scapă de la incendiu”; după Crețu, din sl. sverĕpovati „a exaspera”; după Tiktin, se pleacă de la ideea de „aprins”).

văpáie s. f., art. văpáia, g.-d. art. văpắii; pl. văpắi

văpáĭe f., pl. ăĭ (lat. pop. *vapalĭa, d. vapor, abur; it. vampa, vechĭ vapa; alb. vapă; sîrb. vapa, abur, exalațiune, vapaj [d. rom.] vaĭet. V. vipie). Mare flacără, mare căldură, arșiță, vipie: văpaĭa ĭaduluĭ, văpaĭa uneĭ zile de vară. V. lipăr, pripec, toĭ.