Toate definitiile
VĂLĂTÚC, vălătuci, s. m. 1. Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale; spec. val1 (II 1). ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. 2. Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de colaci sau de cărămizi, din care se clădesc pereții caselor țărănești (astupându-se o îngrăditură de pari). 3. Tăvălug. – Din tăvăluc.
VĂLĂTÚC s. 1. v. sul. 2. v. tăvălug.
VĂLĂTÚC s. v. ciurlan, salcicorn, săricică.
cĭurlán m. (cp. cu cĭurlez și cu sîrb. čuriti, a fuma). Munt. Mold. O plantă ghimpoasă care, după ce se usucă, se desprinde și se rostogolește de vînt. Țăraniĭ o fac grămezĭ și o ard în loc de lemn. Se zice că uniĭ o fumează în lulea. – Se numește și corlan (Bas. nord), tîrtan și vălătuc. La Panțu tîrtan, o plantă cruciferă (crampe tatarica). Asta să fie? [!]
vălătúc m. (met. din tăvăluc. V. holmotoc). Tăvăluc (maĭ ales cînd e vorba de sulurile de lut cu paĭe de construit case): casă de vălătucĭ (saŭ de ceamur). Br. Cĭurlan (fiind-că vîntu îl dă de-a tăvălucu). De-a vălătucu, de-a rostogolu.