Toate definitiile

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

VÂNTURÉL s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vindereu, (reg.) marinică, şuşugaie, vetruşcă, vinderel, (prin Olt.) şurligaie.

vânturél¹ (șoim, erou) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii

vânturél² (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.