Toate definitiile

VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).

VORBITÓR adj. v. comunicativ, concludent, convingător, decisiv, edificator, elocvent, expansiv, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, pilduitor, prietenos, puternic, serios, sociabil, solid, tare, temeinic, volubil.

VORBITÓR adj., s. 1. adj. (rar) cuvântăreţ, cuvântător. (Fiinţă ~oare.) 2. s. (livr.) locutor. (Un ~ care comunică un mesaj.) 3. s. v. conferenţiar. 4. adj. v. sonor. 5. s. v. parloar.

vorbitór¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre

vorbitór² (cameră) s. n., pl. vorbitoáre

vorbitór, -oáre adj. Care vorbește: papagalu e o pasăre vorbitoare. S. m. și f. Orator: un vorbitor excelent. S. n., pl. -oare. Cameră destinată vorbiriĭ (conversațiuniĭ) părinților cu eleviĭ într´un internat.