Toate definitiile

VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț.

VORBÁREŢ s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreţ.

vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe

vorbáreț, -ă (est) și vorbăréț, -eáță (vest) adj., pl. ețĭ, ețe (d. vorbă. Cp. cu hirbareț). Care nu e tăcut, căruĭa-ĭ place vorba: om vorbăreț. V. guraliv, limbut, flecar.

VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț.

VORBĂRÉŢ s., adj. v. flecar.

Vorbăreţ ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut

vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe