Toate definitiile

VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.

VOCÁLĂ s. (FON.) 1. (înv.) glasnică, sunătoare. (Consoane şi ~e.) 2. vocală anterioară = vocală palatală, vocală prepalatală; vocală centrală = vocală medială; vocală medială = vocală centrală; vocală palatală = vocală anterioară, vocală prepalatală; vocală posterioară = vocală postpalatală, vocală velară; vocală postpalatală = vocală posterioară, vocală velară; vocală prepalatală = vocală anterioară, vocală palatală; vocală velară = vocală posterioară, vocală postpalatală.

VOCÁLĂ s.f. Sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< it. vocale, lat. vocalis].

VOCÁLĂ s. f. sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă reprezentând un asemenea sunet. (< lat. vocalis, germ. Vokal)

vocálă s. f., g.-d. art. vocálei; pl. vocále

*vocál, -ă adj. (lat. vocalis, d. vox, vocis, voce). Relativ la voce: coardele vocale ale gîtuluĭ. Cu vocea, din gură: muzica vocală (în opoz. cu cea instrumentală). S. f. Gram. Sunet care se pronunță fără ajutoru uneĭ consonante: a, e, i, o, u, ă, î îs vocale. Adv. Pin [!] voce.