Toate definitiile

vátră (vétre), s. f. – 1. Cămin, foc, loc unde se aprinde. – 2. Cămin, casă, locuință. – 3. (Banat) Pavaj, pardosea. – 4. Hotar, limită. – Mr., megl. vatră. Mgr. βάθρον „loc de așezat, bază” (Philippide, II, 741). De obicei, este considerat drept cuvînt autohton sau balcanic (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok, ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu, Lr., 179), sau provenind din alb. vatrë (Cihac, II, 721; Pascu, II, 224). Din rom. trebuie să provină sb., cr., slov. vatra, pol. watra, rut. vatra, vaterka, rus. vatrucha (Miklosich, Wander., 11 – 12; Miklosich, Fremdw., 135), și probabil alb. vatrë. – Der. vătrar, s. n. (unealtă cu care se scormonește în foc), cf. vătrai; vătraș, s. m. (se zice despre țiganii stabili, în opoziție cu cei nomazi).

VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Un fel de platformă înălțată, amenajată în tinda caselor țărănești, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susține cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezământ stabil, cămin, casă (părintească). ◊ Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. Cf. alb. vatre.

VÁTRĂ s. 1. cămin, cuptor, (prin Transilv.) cameniţă. (Vasul stă aşezat pe ~.) 2. (reg.) silişte. (~ a casei.) 3. (înv.) silişte. (~ a unui sat.)

VÁTRĂ s. v. duşumea, pardoseală, podea, prispă, scândură.

vátră (va-tră) s. f., g.-d. art. vétrei; pl. vétre

vátră f., pl. vetre (ngr. váthra, și váthron, vgr. bá-, treaptă, scaun, temelie, de unde vine și alb. vátră, ĭar sîrb. rut. ceh. slovac vatra, pol. watra, vine din rom.). Locu pe care se află un sat orĭ o casă: vatra satuluĭ, vatra caseĭ. Locu unde arde focu în bucătăriile primitive (adică fără plită): ĭ-a luat și cenușa din vatră (l-a jăfuit [!] de tot). Fig. Locuință (ca fr. foyer, vatră, d. feu, foc): soldațiĭ trimeșĭ [!] la vatră (adică „liberațĭ”). Țigan de vatră, Țigan statornic, nu de șatră, nu cu cortu, nu nomad. V. siliște.

vétre, pl. d. vatră.