Toate definitiile

ÚNGE, ung, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de material gras, unsuros sau lipicios; a (se) gresa. ◊ Expr. (Tranz.) A unge pe cineva la inimă = a da, a crea cuiva o satisfacție deosebită. (Fam.) A unge (bine) pe cineva = a) a bate zdravăn pe cineva; b) a mitui. (Fam.) A unge osia (sau ochii) sau a unge pe cineva cu miere = a mitui, a da mită. (Fam.) A fi uns cu toate unsorile = a fi trecut prin multe, a fi experimentat, versat, a nu putea fi dus de nas. (Refl.; fam.) A se unge pe gât = a bea. 2. Tranz. A învesti în funcție un monarh sau un arhiereu. ♦ A mirui. 3. Tranz. A tencui un perete, a fățui, a vărui, a spoi. ♦ A murdări, a mânji. – Lat. ungere.

ÚNGE vb. 1. v. gresa. 2. a întinde. (~ untul pe pâine.) 3. a (se) mânji. (S-a ~ cu nămol, la mare.) 4. a da. (Îşi ~ piciorul cu alifie.) 5. v. mirui. 6. v. înscăuna.

ÚNGE vb. v. lipi, mitui, spoi, şperţui, vărui.

únge (-g, -ns), vb. – 1. A acoperi cu un strat de material unsuros sau lipicios. – 2. A gresa. – 3. A impregna, a mînji, a tencui. – Mr. (a)ungu, (a)umșu, (a)undzire, megl. ung, unș, ungiri, istr. ungu, uns. Lat. ŭngĕre (Pușcariu 1815; REW 9069), cf. vegl. yondar, it. ungere, port. onher, fr. oindre. – Der. unsoare, s. f. (substanță grasă; grăsime de porc; unguent); unsură, s. f. (acțiunea de unge); unsuros, adj. (gras, uleios); unsuri, vb. (a îmbiba cu grăsime). Cf. unt, untură.

únge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ung, 1 pl. úngem, 2 pl. úngeți, perf. s. 1 sg. unséi, 1 pl. únserăm; ger. ungấnd; part. uns

ung, uns, a únge v. tr. (lat. únguere și úngere, it. úngere și úgnere, pv. unher, fr. oindre, cat. sp. pg. ungir). Acoper [!] cu uleĭ, grăsime, alifie, păcură ș. a.: s´a uns cu alifie, a uns osia ca să nu scîrțîĭe, a uns casa cu petrol și ĭ-a dat foc. Miruĭesc, ung cu mir: a fost uns ca rege. Fig. Iron. (pin [!] aluz. la roată ca să nu scîrțîĭe). Mituĭesc (ca să nu facă gură): l-a uns c´un pol.