Toate definitiile

UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații în general firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.

UMÓR s. 1. v. haz. 2. duh, haz, spirit, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.)

UMÓR s.n. Înclinare spre glume care se ascunde sub o înfățișare serioasă, severă, plină de ironie și de neprevăzut. [Var. humor s.n. / < engl., fr. humour, cf. lat. humor – umoare].

UMÓR s. n. 1. înclinare spre glume și ironii care se ascunde sub o înfățișare serioasă; (p. ext.) voie bună, haz. ♦ ~ negru = umor care își trage forța comică din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetică aparținând comicului, a cărei esență constă în evidențierea îngăduitoare a nepotrivirii și a absurdității unor situații considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)

1) omór n., pl. urĭ (d. omor 2). Vechĭ (și umor). Moarte: mare omor de cĭumă. Azĭ. Ucidere: ucigaș pedepsit pentru omor. V. asasinat.

umór (înclinație spre glumă) s. n.

1) umór, V. omor 1 și 2.

2) *umór și hu- n., pl. urĭ (fr. engl. humour, umoare, temperament, d. lat. humor, umoare, serozitate, linfă, după credința că umorile corpuluĭ, ca cele de la ficat, influențează temperamentu). Veselie flegmatică și une-orĭ ironică: Swift e unu din ceĭ maĭ bunĭ reprezentanțĭ aĭ umoruluĭ englez.