Toate definitiile

UDÁ, ud, vb. I. 1. Tranz. A umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă sau cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid; a înmuia (1), a umezi (2). ◊ Expr. A-și uda gura = a bea puțin, pentru a -și potoli setea. A uda prânzul (sau bucatele) = a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice. (Refl.) A i se uda ochii = a i se umple ochii de lacrimi. 2. Tranz. (Despre ape) A străbate un ținut (pe care îl alimentează cu apă). 3. Refl. (Mai ales despre sugari) A urina pe el (în scutece, în pantaloni). – Lat. udare.

UDÁ vb. 1. v. înmuia. 2. (fam. pop.) a boteza. (I-a ~ ploaia.) 3. a (se) stropi, (Ban.) a (se) prâsni. (A ~ florile, grădina.) 4. a scălda, a spăla. (Marea ~ ţărmul.) 5. v. străbate. 6. umezi, (înv. şi pop.) a roura. (Lacrimile îi ~ faţa.) 7. v. înlăcrima. 8. a se urina. (Copilul s-a ~ pe el.)

udá (a ~) vb., ind. prez. 3 údă

2) ud, a -á v. tr. (lat. udare). Stropesc orĭ moĭ în apă orĭ în alt lichid: a uda florile. Fig. A uda un prînz, a oferi și vin. A uda un galon, a face cinste că l-aĭ obținut.